Serial Elite | Plot, personaje și de ce merită să îl vezi

Serial Elite

Când spui Elite, te gândești direct la un serial în care personajele poartă uniforme asemănătoare cu cele din Rebelde și mult mister. Elite sau Elita (în limba română) este serialul acela care a făcut vâlvă după La Casa de Papel. Fiind tot în spaniolă, mulți oameni au făcut rapid asocierea, însă cele două nu seamănă deloc.

Plot Serial Elite

Acțiunea are loc în liceul Las Encinas, o unitate de învățământ exclusivistă, unde elita societății își trimite copiii la studii. Pentru a acoperi niște nereguli de ordin politic, liceul primește pentru prima oară elevi din clasa muncitoare, prin intermediul unor burse de studiu. Astfel apar în peisaj Samuel, Nadia și Christian.

Cei trei sunt extrem de diferiți, iar Christian este singurul cu adevărat dornic să se integreze printe bogătași. Nadia pe de altă parte, provine dintr-o familie musulmană, iar obiceiurile pe care trebuie să le urmeze îi încurcă destul de mult viața fiindcă ea în realitate își dorește să fie ca orice altă fată de liceu. Samuel este în esență prieten cu toată lumea, protector față de familia sa, însă prostuț uneori.

Odată cu apariția bursierilor apar tot felul de conflicte între elevi, însă totul capătă o amploare de proporții în momentul în care o elevă este ucisă. Trupul ei însângerat este găsit lângă piscina interioară a liceului și toată lumea intră pe lista neoficială de suspecți. Serialul este construit astfel încât privitorul să mute vina către fiecare personaj în parte. Nimeni nu este de încredere, iar alibiurile scârțâie. Începe așadar o anchetă demnă de Hercule Poirot, plină de răsturnări de siutație și idile.

Personaje

În afară de bursieri, importanți mai sunt Guzman, Ander, Omar, Carla, Polo și Lu. De-a lungul sezoanelor, atenția se mută și pe alte personaje noi, însă pe aceștia îi veți vedea mai mereu în prim plan. Personajele nu sunt tocmai BFF, fiecare având destul de multe secrete de păstrat, în special secrete privind felul în care familiile lor și-au obținut averea.

Ca evoluție, Guzman este probabil cel care reușește să dovedească faptul că se poate învăța din greșelile trecutului. Spoiler sau nu, Elita ne arată că și copiii de bani gata pot avea suflet, în timp ce situația materială precară nu este sinonimă cu virtutea.

Sezoane

Cele trei sezoane Elite sunt disponibile pe Netflix, iar la momentul scrierii articolului sunt confirmate deja sezoanele 4 și 5. Fiecare sezon are câte 8 episoade a câte o oră și veți observa că oricât vă veți cufunda în poveste, tot vor apărea detalii din ce în ce mai alambicate. Serialul nu este o capodoperă a genului Thriller, dar cu siguranță vă va ține cu sufletul la gură și o să vă fie greu să vă dați seama de la început cine este criminalul. Bineînțeles, pe lângă rezolvarea misterelor, liceenii din Las Encinas se confruntă cu probleme specifice vârstei lor, precum prima iubire, certuri cu părinții, descoperirea viciilor și multe altele.

Când va apărea Elite sezonul 4?

Conform IMDb și ținând cont de pandemia actuală, cel mai probabil sezonul 4 din Elite va apărea în 2021.

Sursă foto: IMDb, unde serialul are o notă de 7,6.