Coming Soon to Theaters: Povestea slujitoarei din Vaslui aka. Referendum pentru familie

Gay marriage

Pe 7 octombrie are loc Referendumul pentru familie. Un referendum care cred eu va împărți din nou România în două. Începe ușor-ușor ca universul The Handmaid’s Tale să prindă culoare. Nu știu dacă să numim pelicula BOR is the BOSS, sau Ceaușescu is back?

Pe 7 octombrie se vor întâmpla următoarele lucruri:

  • se va trece în Constituție ceva deja existent în Codul Civil, dar cine are timp să îl citească?
  • se vor cheltuii bani mulți fiindcă oamenii se lasă spălați pe creier
  • se va naște un nou conflict

Nu ne vom mai urî între noi doar pentru că unii au votat cu PSD, de acum ne vom urî între noi fiindcă unii au votat pentru/ contra modificării Constituției

  • se vor concretiza campaniile de proastă informare fiindcă da, cred că homofobii și neinformații vor câștiga
  • vor apărea conflicte între ce vrea România și ce vrea UE (care oricum va dispărea curând);
  • Biserica va câștiga teren

Așa că așteptați-vă la întoarcerea în timp prin instalarea unor legi care se vor rupe total de toleranță și se vor baza strict pe ce este creștinește

  • adopțiile vor avea proceduri la fel de încâlcite, iar majoritatea heterosexualilor vor refuza categoric să crească copilul altuia

Adică nu veți salva de fapt niciun copil cu acest referendum.

  • în timp ce voi veți sărbătorii triumful familie tradiționale Gigel și-o va trage în continuare cu Vasilică

De ce? Fiindcă așa vor ei și nu e treaba ta ce fac ei acasă

  • veți zdruncina sufletele multor tineri care se confruntă cu recunoaștere orientării sexuale
  • Firea va pierde șansa de a da bani mai multor cupluri proaspăt căsătorite
  • se va vota împotriva a ceva ce nici măcar nu s-a propus în țara noastră

Serios acum, persoanele gay din România știu deja că nu sunt acceptate de majoritate, ne e nevoie să evidențiați acest lucru prin acest referendum.

 

Eu încă mă gândesc dacă să mă duc să votez sau nu. Pe de o parte vreau să merg să mă împotrivesc acestei modificări absurde, dar pe de altă parte nu vreau să contribui la numărul de votanți.

În încheiere am câteva propuneri de viitoare modificări în Constituție fiindcă românul nu e doar homofob:

  • interzicerea căsătoriei între cetățenii maghiari din România;
  • interzicerea căsătoriei între cetățenii romi din România;
  • interzicerea căsătoriei între corporatiștii din Pipera;
  • interzicerea căsătoriei între persoanele care pun laptele înaintea cerealelor;
  • interzicerea căsătoriei între fraierii care își iau priority la Wizz;
  • interzicerea căsătoriei între cei care nu ascultă Un trandafir crește la firida mea;
  • interzicerea căsătoriei între votanții PSD.

 

 

 

 

librariadelfin.ro