Recenzie: Șoseaua Cățelu 42

Recenzie Șoseaua Cățelu 42

Am citit cartea anul trecut, însă abia acum revin cu o recenzie pentru Șoseaua Cățelu 42, deoarece în perioada aceasta sunt mai liberă și îmi doresc să creez cât mai mult conținut pentru blog. Aceasta este genul de carte de care am dat la întâmplare pe libris, unde am și găsit câteva pasaje care m-au convins să o cumpăr.

Recenzie Șoseaua Cățelu 42

Șoseaua Cățelu 42 este o carte ușor de citit, amuzantă și ideală pentru cei care nu au prins perioada lui Ceaușescu. Acțiunea se petrece înainte de 1989, dar și după, prezentând viața protagonistei (autoarei), Alina Nedelcu. Aceasta descrie într-un stil colocvial, tot ceea ce au experimentat și părinții noștri.

Cartea m-a cucerit deoarece Alina a reușit să prezinte fiecare situație cu o doză enormă de umor. Indiferent cât de dificile erau momentele prin care trecea familia ei, ea tot reușea să găsească un motiv să se amuze, să fie ironică, ori pur și simplu să se folosească de limbajul ei pentru a-l face pe cititor să râdă în hohote.

Șoseaua Cățelu 42 este numele străzii pe care Alina locuia, într-un bloc sărăcăcios, într-o familie plină de regrete și frici dezvoltate odată cu instalarea regimului comunist, dar și cu ritmurile Rominei Power și Albano pe fundal. Cartea ne poartă de la copilărie, la adolescență, până la viața de adult a Alinei, lucru care ne ajută să facem cunoștință cu toate încercările ei de a se diferenția de copilul sărac și nefericit de altă dată.

Ce mi-a plăcut?

  • Este una dintre cele mai amuzante cărți pe care le-am citit, pe primul loc fiind Wishful Drinking de Carrie Fisher.
  • Deși viața Alinei poate fi încadrată lejer la genul dramatic, felul ei de a povesti te relaxează, te face să te regăsești în anumite decizii și ajungi chiar să speri la o evoluție a personajelor.
  • Se citește ușor, limbajul nu este unul dificil și oferă informații utile pentru cei care își doresc să afle cu ce greutăți se confruntau oamenii în perioada comunistă.

Ce nu mi-a plăcut?

La început am adorat cartea. Am devorat-o până pe la jumătate, iar apoi povestea a devenit tot mai trasă de păr, lucru care m-a îndepărtat destul de mult. Nu știu câte lucruri din carte sunt realitate și câte sunt înflorituri, însă atitudinea protagonistei m-a dezamăgit spre final. Mă așteptam la o evoluție, la un deznodământ big, la ceva care să îmi arate că nu am pierdut timpul. În ciuda acestui lucru, cartea este bună și o recomand, însă consider că spre final putea fi schimbată, astfel încât să se ridice la nivelul primelor zeci de pagini.

Cartea costă în jur de 30 de lei pe libris, însă nu este disponibilă în toate librăriile online. Eu am achiziționat-o destul de târziu, deoarece nu o găseam pe stoc.