M-am vaccinat! Cum a fost?

vaccinat cu moderna

Miercuri m-am vaccinat cu Moderna (prima doză) și m-am dus până în Fetești pentru asta. Cum a fost? Simplu. A durut? Nu. Au apărut reacții adverse? Simt doar o durere ușoară în braț.

Mă număr printre oamenii care au reușit să se programeze încă din data de 14 martie, ziua aia în care bucureștenii au luat cu asalt harta țării și s-au programat oriunde au găsit loc.

Inițial prinsesem loc în București la AstraZeneca, dar m-am mutat fiindcă prioritar era de fapt tatăl meu, care are peste 55 de ani și nu se încadra cu vârsta pentru AstraZeneca (între timp au apărut tot felul de noi teorii despre acest vaccin, nu mă pricep să le dezbat).

Din moment ce aveam posibilitatea de a ne deplasa cu mașina, ne-am programat în locul în care am găsit cele mai multe locuri la vaccinul Moderna, iar acel loc a fost Fetești, mai exact Fetești-Gară, la Clubul Pensionarilor.

Între timp au apărut centre noi, iar pentru bucureșteni am văzut că merge din ce în ce mai bine și lista de așteptare. Pentru mine a fost prea stresantă ziua de 14 martie și nu voiam să retrăiesc așa ceva, motiv pentru care am rămas la programarea inițială.

M-am vaccinat cu Moderna

Am ajuns la centrul de vaccinare din Fetești miercuri, în jurul orei 12.30 (asta după ce ne-am rătăcit puțin). Nu erau mulți oameni, așa că lucrurile s-au mișcat rapid. După ce am completat formularele, ni s-a luat pulsul, tensiunea și am fost trimiși la cipare

Am simțit acul ca pe o mușcătura de țânțar și cam atât. Nu a fost deloc dureros, dar trebuie să precizez că în general nu mă sperie acele, dar nici nu mă uit la ele când intră în piele. #justobesure Am stat apoi 15 minute într-o sală unde iarăși ni s-a luat tensiunea și pulsul. După ce au trecut cele 15 minute am putut ieși ieși am pornit spre casă.

M-am confruntat cu efecte secundare?

La câteva ore după ce m-am vaccinat cu Moderna am simțit o durere în braț, ca atunci când dormi pe braț și te trezești cu durere, ori ca atunci când faci sport și apoi febră musculară. Au urmat apoi cele mai dulci 3 ore de somn, iar când m-am trezit durerea nu dispăruse.

A doua zi, aceeași durere. Nu am simțit nevoia sa iau vreo pastilă, deși durerea a persistat. Încerc să menajez cât mai mult mâna vaccinată și sunt optimistă că în 2-3 zile va trece complet durerea.

În încheiere, doresc sa va îndemn să vă vaccinați cu ce vaccin considerați voi că e mai bun. Nu o să spun alegeți Pfizer, Moderna sau Astra, dar aș dori să menționez că suntem privilegiați că avem șansa de a alege dintre acestea. Chiar și existența vaccinului în viețile noastre este un privilegiu fiindcă a apărut relativ repede și asta ar trebui să ne bucure.

Nu contest că nu există efecte adverse, nu sunt doctor și nici nu am capacitatea de a înțelege noțiuni de medicină. 

Eu am ales să mă vaccinez fiindcă am încredere în cei care și-au dedicat viața medicinii și cercetării. Un alt motiv pentru care am ales să mă vaccinez este legat de situația spitalelor din România. Nu am fost niciodată internată, dar am avut rude, cunoștințe…și este ultimul loc în care îmi doresc să ajung vreodată. Nu teama de COVID-19 m-a convins să mă vaccinez, ci teama de spital. 

Cum îmi dau seama ce vaccin fac?

Îți poți da seama ce vaccin faci în funcție de distanța dintre prima doză și rapel: 21 de zile la Pfizer, 28 de zile Moderna, 8 săptămâni AstraZeneca. De asemenea, pe vaccin.live poți vedea ce vaccinuri sunt disponibile în fiecare centru din țară.

Cum mă programez la vaccinare?

Programarea se face online pe platforma rovaccinare, telefonic, sau prin intermediul medicului de familie. Toate informațiile le găsești aici.

Ai semnal mai bun după vaccin? Prinzi bulgarii?

Nu. 🙁

UPDATE: Cum a fost după rapel?

Pe data de 5 mai eram programată la rapel, dar între timp au mai apărut locuri noi în platformă și am avut posibilitatea să mă mut la un centru din București. Zis și făcut, iar pe 6 mai eram prezentă la unul din centrele de la Romexpo.

Dacă la Fetești am trecut prin mai multe camere, am vorbit cu mai mulți doctori, mi s-a luat tensiunea și toate cele, la Romexpo a fost nevoie doar să completez chestionarul și apoi să îmi aștept rândul la cipare.

De data aceasta emoțiile au fost mai mari, dar am avut noroc de o doamnă doctor foarte amabilă și calmă. Au urmat apoi cele 15 minute de așteptare (în caz de reacții adverse) și solicitarea adeverinței.

Am avut efecte adverse minore după ce m-am vaccinat cu Moderna

Simt nevoia să repet: am avut foarte mari emoții! Emoțiile au fost atât de mari încât în seara de după vaccin am făcut un atac de panică.

Eram obosită, simțeam o ușoară durere în braț și tot corpul meu părea amorțit. Înainte de culcare au apărut și frisoanele, fapt pentru care m-am învelit cu tot ce am găsit prin casă până am adormit. A doua zi am fost praf, în sensul că am fost în stare doar să mă mut din pat în canapea și să iau un paracetamol. Abia la 2-3 zile de la vaccin mi-am revenit.

În concluzie, deși m-am confruntat cu efecte adverse minore după vaccin, nu pot să spun că nu mă așteptam, ori că au fost insuportabile. Voi reface vaccinul ori de câte ori va mai fi nevoie.

#staysafe <3

answear.ro