Cum să distrugi un serial epic – de Julie Plec

Se iau niște romane despre vampiri scrise prin anii 90.

Ne asigurăm că romanele sunt proaste și că autoarea mai tot scoate, mai tot trage de poveste.

Se iau cei mai sexoși actori evăr. Mă rog, se ia una bucată Ian Somerhalder și gata.

În primul episod povestim tot ce se întâmplă în volumul I.

Se creează conflictul între frații Salvatore. Amândoi vor să cucerească aceeași fată. Again.

Chiar dacă se ciondănesc non stop, frații se iubesc.

Câștigă băiatul rău.

Frații se sacrifică unul pentru celălalt, pe rând.

Ți se trăsnește să îl transformi pe fratele rău, în fratele bun. Până și personajul său recunoaște că e o idee tâmpită rău.

Iar se sacrifică un frate pentru celălalt.

Fetișcana (cumințenia întruchipată) devine rea. Oh, snap.

Omori o vrăjitoare. De fapt nu o omori, o transformi într-o fantomă vizibilă pentru oricine. Apoi în ancoră. Apoi în om. Îi iei puterile, dar de fapt mai are puteri. O omori de vreo 7 ori.

Iar se sacrifică un frate. Uneori chiar se bat care să se sacrifice.

Pe unii îi învii, pe alții nu. God knows why.

Lași un singur muritor în Mystic Falls. Abia în sezonul 8 îi dai un rost.

Adaugi o droaie de personaje și detalii inutile. Întorci din morți oameni și mai inutili.

După ce îți pleacă protagonista o dai la întors că de fapt povestea e despre frații Salvatore. Bă femeie, ai pus-o pe un piedestal pe fătuca aia și dintr-o dată nu ea era the main bitch?

Nu îți iese schema.

Alte detalii inutile și personaje și mai și, de care te descotorosești în câteva episoade. I mean really, îi omori pe rând pe vampirii originali, pe Silas, pe Katherine, pe Kai, pe heretics, pe mama Salvatore, pe sirene, pe însuți diavolul și Matt (singurul muritor) nu pățește nimic?

În sezonul 8 vrei să pari jmekeră. Ne bagi time lapse. Ne trimiți în viitor, apăi în trecut, iar viitor, iar trecut, suntem în prezent, ba nu suntem, dracu știe. Dar, frații tot se luptă în acest infinit meci de ,,îmi dau veața pentru tine bro!”

Ratingurile scad drastic, dar tu tot îți bagi penisul în el de serial și îl prostești mai mult.

Fratele rău se sacrifică pentru fratele bun. Acela bun îl salvează pe cel rău la timp. Adică acela rău scapă, ăl bun nu. De fapt, e mort și acela rău. Ce dracu?

Îi omori pe toți. Îi omori pe toți ca să o readuci pe the main bitch în peisaj. M/ai spune o dată Julie, ce ziceai? The Vampire Diaries e despre iubirea dintre frații Salvatore, devotamentul lor, bla, bla?

Ne oferi un final deschis un fucking nonsense de final!

ATENȚIE AICI EXPLIC FINALUL SERIALULUI! TEORIA TEORIILOR!

Cred că singura teorie plauzibilă pentru finalul serialului Jurnalele Vampirilor este următoarea: Damon, Stefan și Elena sunt morți. Eu cred că fiecare și-a creat o realitate paralelă, în care trăiesc viața pe care și-au dorit-o. Cam ca acea lume în care erau prinși Kai, mama Salvatore, Damon și Bonnie, dar fiindcă iadul a fost literalmente ars și căpeteniile sale Cade și Katherine distruse, acele lumi noi create nu sunt ceva rău. Asta ar explica de ce Elena este din nou cu familia ei. Se întâlnește cu Damon și par a purta inele de logodnă, dar apoi merge singură acasă, unde se reîntregește familia, cu excepția lui Jeremy, care e singurul Gilbert rămas în viață, dar pe el îl vedem că li se alătură lui Caroline și Alaric la școală. Explică de ce Bonnie este în viață, desfacerea vrăjii fiind probabil ceva palpabil doar în aceste realități noi create, nu și în realitatea existentă a lui Bonnie-Caroline-Alaric-gemenele-Matt-Jeremy (mamă ce dășteaptă sunt)  Explică de ce Damon și Elena sunt din nou împreună, așa cum Damon a tot sperat și de ce Stefan (still human) l-a invitat pe fratele său în casă (care a venit fără Elena). Adică în realitatea lui Damon, Stefan e mort, de aceea probabil nici nu scoate o vorbă, căci el este măcinat de gândul că fratele lui s-a sacrificat pentru fericirea sa alături de Elena. Toți au primit finalul pe care și-l doreau, dar pe care îl trăiesc doar ei. Celelalte personaje, nu aduc nicio vorbuliță despre cei trei protagoniști. Makes sense? M-am gândit și că poate Bonnie nu a reușit să distrugă iadul și că Mystic Falls a fost mistuit de flăcări, căci finalul pare totuși unul fericit pentru fiecare personaj. Dar această teorie cade deoarece avem dovada că rămân o parte dintre personaje în viață prin acea scrisoare de la Klaus, prin care donează bani pentru școala înființată de Caroline și Alaric.

P.S. Julie a declarat că dacă Nina Dobrev nu părăsea serialul, Stelena devenea din nou an item. Welp, that’s fucked up :)) Daaar explică de ce după plecarea Ninei s-a dus de râpă serialul. Nu îmi place să recunosc asta, dar așa e. Julie a pus prea mult preț pe Elena, a conturat personajele, toate personajele, astfel încât să graviteze în jurul Elenei. Odată dispărută din peisaj, personajele au luat-o razna.