Cum a fost la Untold 2019?

Untold 2019

5 ANI DE UNTOLD!

S-a dus și cea de-a cincea ediție de Untold Festival și încă am nevoie să recuperez câteva ore de somn. Whoa, what a ride!

Făceam cunoștință cu acest festival undeva prin 2016 din pură întâmplare. O prietenă își dorea foarte mult să meargă și m-a convins și pe mine. Am plecat fără mari așteptări, am înghețat de frig, am făcut o infecție la ochi care trebuia să mă trimită direct acasă, dar am rămas și de parcă nu era de ajuns, după festival am explorat Clujul. Un an mai târziu eram la prima ediție Neversea, știind că bugetul nu îmi permitea să merg și la Untold, însă a apărut întrebarea: Ne vedem la Untold?! Fără vreun plan, am plecat la Untold și în acel an (cu cortul) și a fost una dintre cele mai faine ediții, prima la care am stat în ploaie pentru Steve Aoki. De atunci, zic prezent la fiecare ediție și așa sper să fie mult timp de acum încolo.

Untold 2019

Ce artiști am prins live la UNTOLD 2019:

Tove Lo, James Arthur, Tujamo, Stormzy, Busta Rhymes, Timmy Trumpet, Armin Van Buuren, Mike Perry, Bastille, Danny Avila, Don Diablo, Dj Undoo & DJ Faibo X, Tinie Tempah, El Nino, Robbie Williams și o seară de Nostalgia. Perosnal regret că nu am prins și Deliric X Silent Strike, Paraziții, DJ Shiver și Spike, însă ploaia ori alți artiști au câștigat.

Știți vorba aceea conform căreia socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg? Ei bine, noi ne făcusem foarte multe planuri pentru acest festival, dar o problemă ce ține de ligamente la umărul lui Marius ne-a dat peste cap. Asta plus ploaia teribilă din prima zi pot spune că ne-a tras în jos, mai ales starea de spirit. Nu am fost niciodată festivalierii aceia care să reziste până dimineață, dar anul acesta am plecat destul de devreme căci eram în continuu obosiți și în loc de Armin ne delectam cu câte un gel sau o pasitlă antiinflamatorie.

Trecând peste partea mai puțin plăcută, Untold 2019 a fost superb! Am avut parte de surprize plăcute, iar spre finalul festivlaului, inclusiv durerile lui Marius s-au mai diminuat. Surprizele din punctul meu de vedere au fost Dany Avila și Timmy Trumpet, doi artiști care au reușit să ne mențină energici și lipiți cu privirea spre main stage deși până în acel moment, habar nu aveam cine erau ei. Sorry not sorry!

Concertul celor de la Bastille a fost minunat, însă piesa de rezistență a fost fără nicio îndoială, Robbie Williams. Eu nu l-am prins în București, așa că m-am bucurat la auzul veștii că el avea să fie headliner la Untold 2019. Robbie a fost excepțional! Un artist complet, care știe să comunice cu publicul, să glumească și să te facă să urli de bucurie. Concertul lui îl propulsez direct în TOP 3 Concerte la care am participat, primele poziții fiind ocupate de Queen + Adam Lambert și Ed Sheeran.

Activări favorite

Deoarece în prima zi ne-a plouat foarte rău, nici nu am mai apucat să ne plimbăm prin festival, însă în următoarele zile am făcut ture de festival pentru a descoperi fiecare scenă și activările brandurilor.

Ca întotdeauna, Orange a asigurat internetul de mare viteză și nelimitat, astfel încât toată lumea să poată posta pe social media. De asemenea, chiar dacă nu sunteți clienți Orange, în cadrul festivalului vi se oferă cartele SIM Orange, iar cum mai toate telefoanele sunt Dual Sim, este soluția perfectă pentru a avea internet în cadrul festivalului. Btw, încă sper să cîștig bateria aia externă!

O altă activare care ne-a încântat a fost Vlad Cazino. Surprinzător, așa-i? Cum adică un cazino, adică la păcănele și dat bani aiurea? Ei bine, am dansat la Vlad Cazino mai ceva decât la Nostalgia. Standul lor era lângă arenă, aproape de zona de parc de distracții și mixau muzica aia oldie but goldie. Oamenii dansau, făceua gif-uri, ploua cu bani ca în La Casa de Papel și toată lumea era cu zâmbetul până la urechi.

Durex a fost un alt sponsor care a știut să atragă *wink*. Aveau montată o platformă pentru a putea admira festivalul de la înălțime, fără a fi nevoit să te urci în Roată. De asemenea, la ieșire erai invitat să faci o poză, un gif și să primești prezervative. Poate părea controversat, dar eu cred că este o decizie înțeleaptă și educativă. Good job Durex!

Good to know

Cozile nu sunt ceva nou și sunt conștientă că nu totul este roz indiferent că vorbim de gigantul Untold sau de un alt festival. Eu mă pot numi norocoasă căci am de 3 ani încoace acreditare de presă, acreditare care vine cu o serie de beneficii printre care scutirea de cozi intemrinabile. Cu toate acestea, consider că este important ca odată ajunși în loja presei să ne uităm și în jurul festivalului. Este important să vă plimbați prin tot festivalul, să vă faceți o idee de unde se află standurile, brandurile și să vă orientați în funcție de cozi. Deoarece am experimentat Untold și cu bilet General Acces, înțeleg frustrarea și nervii întinși la maxim, mai ales când arena este plină.

Pentru mine Untold rămâne festivalul favorit și nu doresc să mai ratez vreo ediție vreodată (doar pe prima am ratat-o). Ne vedem în 2020? Păi hai și înregistrează-te!

Ponturi pentru a face experiența cozilor mai puțin neplăcută:

  • pregătește în prealabil un buget de festival;
  • ia întotdeauna cu tine șervețele (și absorbante căci eu una nu am găsit în festival);
  • nu te duce la toaletă sau la masă după un concert important (Paraziții, Robbie Williams, etc.);
  • nu îți fie teamă să spui când te deranjează ceva (au m-ai călcat/ coada începe acolo/ sunt și eu la coadă/ te rog să treci pe lângă noi nu printre noi, etc.);
  • alege să stai la coadă corect, nu să o fentezi (coada este o linie, nu trei sau patru către o singură casă de marcat; când vezi oameni care formează un perimetru în jurul unui stand în loc de coadă civilizată pleacă, îți vei face doar nervi);
  • dacă urmează un artist important la Main Stage/ Galaxy/ Alchemy, asigură-te că ajungi din timp (30 de minute înainte), iar dacă îți e teamă de spațiile închise și aglomerate încearcă să nu stai foarte aproape de scenă căci va dura foarte mult până vei reuși să ieși din mulțime.

În legătură cu primul punct aș dori să subliniez câteva aspecte. Untold nu este o experiență ieftină, economă, ori budget friendly, dar asta nu înseamnă că nu o puteți face să se plieze pe bugetul vostru. Pe scurt, fixați-vă de acasă un buget pe care să nu îl depășiți și asumați-vă câteva compromisuri precum:

1. Dacă nu ai un autobuz RATUC aproape de cazare, mergi puțin înainte de a comanda Taxi/ Uber/ Bolt, mai ales seara. Lângă parc este cel mai probabil să ți se ceară câte 60 de lei pe cursă, dar dacă vă deplasați către Piața Mihai Viteazul costurile pot ajunge și la 20 de lei.

2. Mănâncă și hidratează-te bine înainte de festival pentru a nu intra direct cu foamea și setea în gât. Mesele de buget sunt la Mc și KFC, iar dacă vrei să mănânci bine, asumă-ți faptul că vei plăti puțin mai mult. Cât despre mesele în festival, alege preparatele rapide precum hot dog, noodles sau french fries, deși cu siguranță nu sunt opțiuni sănătoase. La capitolul băuturi alege întotdeauna apă căci te hidratează și te ajută să nu pici pe sub vreo scenă.

3. Învață să renunți. Dacă vrei să mergi la Untold și să nu cheltui mulți bani, trebuie să fi dispus să renunți la lucruri precum bilete de avion scumpe, cazare la hotel, taxi, mese la restaurant, ori orice altceva ar presupune costuri suplimentare. Încearcă să rezervi totul cât mai din timp, iar dacă ai posibilitatea de a alege să stai la cort, alege această variantă. Nu este ușor, dar cu puțină organizare în prealabil, poți merge la Untold fără un buget enorm.

În încheiere doresc să mai adaug o ultimă precizare: Dacă ar fi să îl întoarcem pe toate părțile da, Untold are defectele sale, pe care îndrăznesc să spun că sunt destul de sigură că multe festivaluri le au. Cozile sunt de cele mai multe ori infernale, iar prețul pentru băuturi alcoolice te poate ajuta să te lași de tot de băutură. Pentru a avea o experiență plăcută la Untold trebuie să îți dai voie să te bucuri de părțile bune. Să te vezi cu oameni dragi, să dansezi ca și când nu s-ar uita un stadion întreg la tine și să te pregătești psihologic pentru cât mai puține vizite la toaletă.

Mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar festivalul crește văzând cu ochii și din punctul meu de vedere merită! Îmi mențin părerea din 2016 încoace, iar dacă voi ați avut parte de experiențe neplăcute, îmi pare rău și sper ca acest lucru să nu vă facă să renunțați la încercarea de a testa și alte festivaluri sau să ajungeți să nu vă mai bucurați de concerte.

P.S. La un concert în București dai câteva sute de lei, cumperi un pahar cu apă cu un jeton (care te costă în prealabil 10 lei) și tot stai la coadă la toaletă. Așa că puneți voi în balanță ce și cum preferați 😀

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.