Am văzut săptămâna trecută filmul Sierra Burgess e o Fraieră (Netflix) fiindcă era foarte recomandat pe Instagram. Din moment ce To All the Boys I’ve Loved Before mi-a ajuns direct la suflet m-am gândit că la fel se va întâmpla și cu acesta. Not really…
Plot
Surprinzător doamnelor și domnilor, personajul principal este Sierra Burgess. Încă am probleme și îmi vine să spun Sierra Burgers, dar trecem peste. Sierra este o tânără inteligentă, haioasă și care trece prin episoade tipice aș spune de bullying. Sunt câteva personaje răutăcioase, dar ea reușește să le dea replici destul de bune. Aspectul ei nu este de tânără zveltă care pare că tocmai a ieșit de la o ședință cu make-up artistul lui Kylie Jenner, dar ea e conștientă de asta.
Totul începe cu un SMS. Jamey este îndrăgostit de șefa majoretelor a liceului (Veronica) și îi cere numărul în speranța că o va putea scoate la o întâlnire. Aceasta nu îl consideră demn de nasul ei așa că îi dă de fapt numărul Sierrei pentru a se amuza pe seama lor. Sierra și Jamey încep să vorbească prin SMS-uri, apoi la telefon și încep să dezvolte sentimente.
Problema este că Jamey nu știe că în spatele telefonului nu este Veronica. Din acel moment Sierra ia proasta decizie de a se ascunde și apelează la ajutorul Veronicăi în schimbul unor convorbiri pe Skype. Ai crede inițial că vrea să ceară sfaturi de cum să se comporte cu un băiat, idk chestii de fete, dar ea este atât de înspăimântată că va fi respinsă încât continuă să se dea drept Veronica.
Filmul dorește să spună că nu aspectul fizic contează cel mai mult. În sensul că dacă ești un om bun nu prea contează kilogramele, dacă prietenii tăi sunt populari sau ce haine ai. Reușește să dea exemple de cum să tratezi răutățile colegilor și relația cu părinții, dar are câteva lacune.
Ce mi-a plăcut la film
- personajul negativ (Veronica) este de fapt o tânără care a trecut prin diferite greutăți care au făcut-o să își pună o mască;
- părinții Sierrei discută des cu ea și încearcă să o ajute și să o înțeleagă;
- profesorii sunt faini;
- situațiile nu sunt super exagerate, sunt lucruri care se pot întâmpla într-un liceu și nu se transformă totul într-o dramă sau o orgie…ceea ce rar mai găsesc în filmele pentru adolescenți;
- e o scenă interesantă în care se trage un mic semnal de alarmă legat de părinții ăia perfecți și cum există riscul să te simți inferior în propria casă.
Ce nu mi-a plăcut la film
- e o tipă consilier care are un mod foarte ciudat de a încuraja elevii;
- dorința de răzbunare a Sierrei;
- chimia dintre personaje lipsește ori nu a avut destul timp să se instaleze încât să o văd și eu;
- nu e nimic wow la acest film, e drăguț și atât;
- aflați cam toată povestea din trailer.
Btw, pe Shannon Purser o știți deja din Stranger Things sau Riverdale, iar Noah Centineo cred că va deveni cel mai solicitat actor în filmele pentru adolescenți. Vă spun eu, s-a născut un nou Zac Efron!
P.S. A scos Alex clip și despre acest clip: