Cele mai bune discursuri TED

TEDxRomania

De câțiva ani încoace urmăresc cu interes discursurile TED, însă de câteva luni am reușit să îmi creez și o listă de favorite. În lista de favorite am inclus acele discursuri care pe mine m-au marcat, ori care m-au făcut să văd cu alți ochi anumite lucruri. Când vine vorba de TEDxRomania am observat că majoritatea discursurilor sunt susținute de actori, lucru care mă bucură pe o parte, dar pe de altă parte, mă face să îmi doresc să văd mai multe persoane din sectorul de business, ori oameni din alte domenii ce țin de artă.

În una dintre serile în care mergeam la cursul de Comunicare și PR de la Atelierele Ilbah, am dezbătut pe scurt despre discursurile TED de la noi versus cele din S.U.A.. Este nevoie de naturalețe și de ceva experiență în spate pentru a reuși să susții un discurs. Trebuie să ai ceva interesant de spus, să poți să captezi atenția, să faci publicul reacționeze și cel mai important, să îi faci să se gândească la ceea ce ai spus și după ce discursul s-a încheiat.

Consider că unul dintre cele mai bune discursuri susținute de un român la TED (din cele găsite de mine pe Youtube) este cel susținut de Mircea Bravo:

Unde găsim evenimente marca TEDxRomania?

București și Cluj-Napoca sunt orașele în care se suțin cel mai des discursuri marca TEDxRomania, fiecare sub umbrele precum TEDxEroilor, TEDxBucharest, TEDxFloreasca, TEDxCluj și așa mai departe. Astfel de evenimente sunt benefice oricărei persoane interesate de public speaking, ori care pur și simplu își doresc să afle ce subiecte sunt în prezent de interes.

Dacă sunteți din București, săptămâna aceasta, pe data de 23 august puteți participa la a adoua ediție de TEDxFloreasca. Evenimentul va avea loc în incinta Mall Promenada, iar accesul se face în baza unui bilet valid care se poate achiziționa accesând acest link. Vor fi speakeri Mihai Șora, Andrei Vulpescu, George Bonea, Cristian China-Birta și Tuncay Ozturk. Aceștia vor vorbi despre fericire, alegeri și încredere. Tematica evenimentului este “SMILE – the Power of Positive Psychology”, bazându-se astfel pe gândirea pozitivă.

Pentru a afla mai multe detalii, nu ezistați să consultați site-ul tedxfloreasca.ro.

Cele mai bune discursuri TED

Mai jos vă las cu o listă scurtă a discursurilor TED pe care eu le-am inclus la favorite. Temele sunt diferite. Primul m-a făcut să lăcrimez, un altul să râd în hohote, dar fiecare m-a făcut să dau play de mai multe ori.