Anul trecut, îmi puneam aparat dentar și acum că l-am dat jos, am revenit cu impresii. Dacă în primele luni, despre care am scris aici, tot universul meu se învârtea în jurul brackeților, acum se învârte în jurul gutierelor.
Cum a fost? Ce am învățat? Și cel mai important, sunt mulțumită de rezultat? Hell yeah!
Aparatul dentar este o investiție serioasă
Nu doar aparatul în sine costă, ci și vizitele regulate la ortodont, produsele pe care le adaugi rutinei zilnice (periuțe, duș bucal, ceară, etc.) precum și radiografiile.
Sunt fericită că am ales să îmi pun aparat dentar în viața de adult, căci în copilărie ar fi fost un sacrificiu financiar pentru părinții mei și sinceră să fiu, nu cred că aș fi suportat aparatul.
În realitate, nu scapi de aparatul dentar
Înainte să îmi pun aparat, mă gândeam să mă interesez de gutiere, deoarece sesizasem că uneori îmi scrâșnesc dinții în somn. Ei bine, acum că l-am dat jos, am sârmă și gutiere de contenție pe care le voi purta pentru mult timp.
Experiența fiecăruia diferă
Încă de la prima vizită la ortodont am întrebat: O să doară? Iar doamna doctor mi-a explicat că diferă de la un om la altul. Pe mine una m-a durut în primele săptămâni de purtare, apoi am resimțit durere după fiecare vizită la care îmi era strâns aparatul.
La fel se întâmplă și cu mâncarea. Dacă unii oameni pot mânca pizza cu aparat din prima zi, eu una m-am simțit de parcă a trebuit să reînvăț să mestec.
Sunt norocoasă
Aș putea spune că it gets easier with time, că trece perioada cu aparat, ori că nu e așa de rău precum pare. Însă eu sunt privilegiată, fiindcă am avut nevoie să port aparatul doar 1 an pentru a rezolva mușcătura.
Dacă și tu porți aparat dentar, urmeză să îți pui, sau te gândești la asta, îți urez mult succes and enjoy the popcorn while you can!