Film: Primul om pe lună/ First Man

Film Primul om pe lună
© Universal Pictures

Pe 12 octombrie a intrat în cinematografe filmul Primul om pe lună aka. First Man.  Actorul Ryan Gosling îl interpretează pe astronautul american Neil Armstrong, cunoscut drept primul om care a pășit pe lună în anii 60.

Interesant este că deși este un film biografic, Ryan și regizorul Damien Chazelle au mai colaborat și pentru mult premiatul La La Land. Nu știu cum de au decis ca în doi ani să treacă de la musical la biografic, dar le-a ieșit de minune.

Revenind la aselenizare, povestea e tristă, am plâns de am rupt. Personal, chiar nu știam povestea de viață a lui Neil Armstrong, dar felul în care a fost prezentată în film m-a captivat. De asemenea, costumele, felul în care femeile își poartă părul, micile detalii m-au purtat în acea perioadă.

E un film bun, dar nu te va da pe spate căci știi deja finalul. Practic îți iei spoiler înainte de popcorn, iar aici intervine partea tricky. Sunt oameni care nu cred că americanii au ajuns primii pe lună. Este o întreagă controversă în jurul acestui subiect, aveți destule clipuri și articole pe această temă. Dacă mă întrebați pe mine filmul nu este făcut să te convingă că ei au fost primii. Mai degrabă îți arată cât de obsedați au fost să fie ei primii, cu orice cost. Și prin costuri mă refer inclusiv la sacrificii umane. Nu se înscrie nimeni într-o sectă dubioasă care cere sacrificarea unei virgine, dar tot o să te întristeze deciziile pe care cei de la NASA le iau în film.

Dacă ești pasionat de subiect, ori pur și simplu îți place Ryan Gosling, atunci filmul e perfect pentru tine. Îți recomand să îl privești drept un film care cere un Oscar.

Ca o concluzie, aș vrea să mai adaug că am fost captivată pe tot parcursul filmului și l-aș revedea oricând cu drag.