Un fel de recenzie: A de la Armonie de Oana Nicolau

recenzie carte

A de la Armonie de Oana Nicolau este o carte despre fericirea în cuplu pe care am cumpărat-o fiindcă ajungeam mereu prea devreme la terapie și nu aveam ce face.

Mă reapucasem anul acesta de citit o carte din seria scrisă de Allan & Barbara Pease și am realizat că nu mai rezonez cu ei. Așadar, căpătasem o oarecare reticență față de cărțile de dezvoltare personală, mai ales pe cele despre viața în cuplu. Oana Nicolau a reușit să mă convingă că ea chiar pune în practică ce spune în carte. Am pățit să citesc și să rămân cu impresia că autorul îmi vinde gogoși. Nu și de data aceasta.

Cartea este împărțită pe capitole astfel încât să învățăm sursele iubirii, limbajele iubirii, energia, timpul într-o relație, exerciții practice și câteva concluzii. Autoarea aduce în discuție exemple concrete (numele personajelor sunt fictive și nu era GDPR atunci, calm yo titts) din cabinetul ei, ceea ce face totul credibil. În cazul în care nu știați, Oana Nicolau este psihoterapeut specializat în terapia cuplului.

Ce am învățat

Deși jobul ei este să împace oamenii, spune clar în carte că nu trebuie să insistăm continuarea unei relații fără viitor, în care partenerul ori poate chiar noi nu mai credem. Însă cea mai importantă lecție pe care am învățat-o din această carte este timpul personal.

Când suntem într-o relație tindem să ne dedicăm 100% din timp pentru partener. Cu toții evoluăm, schimbăm locuri de muncă, terminăm încă o formă de învățământ, ori ne apucăm de cântat la chitară. Acestea sunt etape ale vieții în care simțim nevoia de suport din partea partenerului, dar sunt și lucruri pe care trebuie să le facem singuri fără să ne simțim vinovați. Ce lucruri? Desenat, citit, mers la cumpărături, încheiat asigurări de viață, urmărit Bravo ai stil sâmbătă seara, etc.

Btw, dacă vreți să citiți alte articole pe tema dezvoltare personală i have some. Și dacă vă plac cărțile despre fericirea în cuplu recomand Cele 5 limbaje ale iubirii de Gary Chapman. 

Citate favorite:

Și ca orice carte care are un impact asupra mea, mi-am pus câte un semn ca să revin asupra unor pasaje. Așa că voi reda câteva aici și am să vă spun concluziile mele. Mi se pare dificil să faci o recenzie unei cărți de dezvoltare personală fiindcă astfel de cărți presupun exerciții, luat pixul în mână și subliniat, dar mai ales punerea în practică a sfaturilor.

Îmbrățișarea sădește sentimentul de siguranță și contribuie la creșterea încrederii între doi parteneri.

Atunci când te expui, cu bunele și relele tale, nu este un semn de slăbiciune, cum unii ar spune, ci este o dovadă de implicare reală, autentică.

În alte țări dezvoltate, apelarea la un specialist din zona psihologiei, în anumite etape ale vieții, fără un motiv anume, ci doar cu scopul de a evalua o situație prezentă, sau cu scopul de a primi niște recomandări pentru o situație viitoare previzibilă, sunt fapte și acțiuni normale.

…orice se întâmplă într-un cuplu, este urmarea unor acțiuni pe care le-au făcut ambii parteneri, în egală măsură. Fiecare dintre ei contribuie la creșterea sau distrugerea relației.

Concluzii

Îmi era dor de o carte de dezvoltare personală cu exemple concrete și sfaturi practice. Ca să înțelegeți la ce mă refer, la finalul cărții este un program împărțit pe 15 zile. Acest interval reprezentându-vă pe voi dând tot ce aveți mai bun să salvați relația.

Găsiți A de la Armonie pe elefant la prețul de 18 lei. Cred că ei au prețul cel mai mic, eu am cumpărat-o din clinică fiindcă da, au o mini-bibliotecă.

În afară de partea cu timpul personal, nu pot spune că am învățat ceva nou. Dar a fost o lectură plăcută și știu că dacă vreodată voi avea probleme am la cine să apelez. Mi-a făcut plăcere să o citesc și trebuie să vă spun că mai urmează 4 în această serie: C de la Copil, G de la Gen, S de la Sexualitate și F de la Fidelitate. 

P.S. Din păcate/ din fericire noi puneam în practică sfaturile Oanei dinainte să le citim. Însă este perfectă pentru cei care doresc părerea unui specialist, iar terapia de cuplu costă. Încercați cu o carte mai întâi :))