Vacanța în România sună atât de ,,scrieți ce ați făcut în vacanță de vară copilași” însă cred cu tărie că este important să vizităm și țărișoara în care trăim. Nu pentru patriotism, ci fiindcă există locuri frumoase și neaglomerate, unde vă puteți relaxa în timp ce vă bucurați de peisaje superbe și inspirați aer proaspăt.
Dacă acum doi ani eram chitită ca fiecare zi de naștere să o petrec la un palat, anul acesta am zis pas zborului cu avionul pentru o vacanță în țară. Se strânseseră deja câteva locuri pe care îmi doream de mult timp să le văd și luna aceasta s-au aliniat planetele. Nu doar că am reușit să bifăm cam tot ceea ce ne propusesem cu această vacanță, dar ne-am și bucurat de temperaturi peste 20 de grade și foarte puțini oameni la obiectivele vizate. În plus de asta, majoritatea drumurilor au fost îmbunătățite, acesta fiind și motivul pentru care veți găsi destule recenzii negative lăsate de turiștii care au fost anii trecuți.
Vacanța în România – avantaje și dezavantaje
Ca orice altă vacanță, indiferent de cât de mult ai planifica și câte măsuri ți-ai lua pentru a nu încurca nimic, tot apar pe parcurs și minusuri. Bineînțeles, cel mai mare avantaj al unei vacanțe în țara de baștină este proximitatea, doar că drumurile din România te fac uneori să preferi un zbor cu escală.
Avantaje:
- Nu trebuie să schimbi valută!
- Poți cere nestingherit indicații de la localnici;
- Prețurile la cazare sunt bune (dacă eviți Valea Prahovei și litoralul);
- Nu riști să mănânci niște fructe de mare sau o fasole de care nu ai mai auzit în viața ta;
- Nu plătești sume exorbitante pentru mâncare sau intrările la obiective (în schimb combustibilul…)
- Tot pe partea de cazare: sunt multe unități unde plătești abia când ajungi, ceea ce înseamnă că nu este nicio nenorocire dacă schimbi traseul și anulezi o cazare.
- Ești mult mai flexibil deoarece poți oricând să mai adaugi câteva ore de stat într-un oraș fără a fi nevoit să îți mai iei o zi de concediu.
Dezavantaje:
- Traficul este infernal, iar aici includ starea deplorabilă a drumurilor, dar și inconștiența unor șoferi și a unor pietoni;
- Lipsa de indicații și de informații te poate încurca destul de mult (noroc cu blogurile de travel care ne-au ajutat enorm);
- Dacă pleci dimineața, cel puțin după-masă vei ajunge oriunde în Europa, dar acest lucru nu este valabil și pentru destinații precum Maramureș;
Traseu
Traseul nostru în linii mari a fost: București – Sibiu – Sebeș – Hunedoara – Craiova – București. Scopul a fost să bifăm cât mai multe obiective de pe listă, fără a ne simți epuizați la finalul zilei. Dacă ați călătorit vreodată cu o agenție de turism, știți deja că ritmul lor este în general alert și că nu apuci să faci tot ceea ce îți dorești deoarece programul nu depinde de tine. Ne-am dorit o vacanță relaxantă, în care să ne bucurăm de natură și să descoperim locuri noi și fix așa a fost.
Obiective turistice
În această vacanță prin România am văzut Castelul de Lut, Râpa Roșie, Grădina Zoologică din Sibiu, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia plus o oprire în Craiova și un neintețnionat tur al orașului Târgu Jiu (singurul loc în care ne-am confruntat cu o aglomerație crâncenă).
Dintre toate, mie personal mi-a plăcut cel mai mult Râpa Roșie, fiind și obiectivul pe care îmi doream cel mai mult să îl văd. Am escaladat mici dealuri (cât ne-au permis hainele și adidașii) pentru a admira rocile de culoarea argilei și ne-am bucurat de o vreme ca în plină vară.
Drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost mai frumos decât locația în sine. Dacă sunteți pasionați de istorie cu siguranță merită experiența, însă traseul parcurs este breathtaking. Am mers pe niște serpentine care ne-au dus cu gândul la un Transfăgărășan liber, ne-am oprit pe iarba verde alături de alți turiști care luau masa și ascultau muzică, în timp ce mașini e teren treceau pe lângă noi, fiecare bucurându-se în felul său de traseu. Fiind și perioada în care copacii fac tranziția spre frunze portocalii, priveliștea a fost asemenea unei lucrări semnate de Bob Ross.
Intrările la obiective:
- 3 lei Zoo Sibiu
- 10 lei Sarmizegetusa Regia
- 5 lei pentru Castelul de Lut
- 35 de lei Castelul Corvinilor
- 20 de lei drumul dus-întors cu telecabina la cetatea Devei
Cazare
Am rezolvat cu cazarea în noaptea dinaintea plecării. Yep, ai citit bine, noroc cu sfântul Booking. Am petrecut o noapte în Sibiu la Studio Inovative, iar în Hațeg am dormit 2 nopți la Pensiunea Ulpia. Pentru cea din urmă am achitat la cazare și deși am preferat cazarea din Sibiu (mai multe utilități și am apreciat decorul ceva mai modern), pot spune că ambele aveau tot ceea ce un om are nevoie în vacanță: așternuturi și prosoape curate + baie în cameră. Ce altceva să îți mai dorești?
Costurile pentru vacanța noastră în România
Pentru patru zile de vacanță, 3 nopți de cazare, 2 plinuri la mașină, mâncare și intrările la obiectivele care ne-au făcut cu ochiul am plătit fabuloasa sumă de 948.10 lei pentru 2 persoane. Cu siguranță puteți plăti mai puțin dacă optați pentru hosteluri, ori mai mult dacă doriți să luați fiecare masă la restaurant. Fiecare este liber să își creioneze exact cum simte nevoia o vacanță, dar la final doar amintirile faine contează.
În concluzie, zâteva zile de concediu petrecute în România nu ar trebui să fie o activitate preferată doar de părinții noștri deoarece sunt destule locuri faine de vizitat, iar prețurile sunt avantajoase.
P.S. Toate pozele sunt făcute de Marius cu telefonul și nu au suferit niciun fel de editare.