Riverdale Sezonul 4 Episodul 2 – ce se întâmplă pe scurt

Riverdale sezonul 4 episodul 2

Episodul 2 din Riverdale sezonul 4 a apărut și abia acesta continuă povestea de unde rămăsesem sezonul trecut. Primul episod al sezonului a fost dedicat regretatului actor Luke Perry și de aceea avem parte de o continuare în cel de-al doilea. Ni se face și un mic recap cu scena în care Kevin declară că a fost lăsat în urmă de către cei de la Fermă și reapare în scenă fratele lui Betty.

Episodul acesta revine la stilul cu care Riverdale ne-a obișnuit deja: puțin mister, replici tăioase, câte o mică situație rezolvată și momente de musical. Aflăm câteva lucruri interesante despre Reggie și situația sa, iar Jughead este nevoit să ia o decizie radicală pentru viitorul său.

Atenție, acest articol conține spoilere!

Riverdale sezonul 4 episodul 2

Ce se întâmplă în episodul 2 din Riverdale sezonul 4?

După cum spuneam, episodul începe cu un mic recap, mai exact cu highlights din ultimul episod al sezonului trecut, episod care cred eu a fost și cel mai tensionat de până acum. Riverdale High are acum un nou director, Domnul Honey și pe cât de dulce îi sună numele, se dovedește a fi de fapt un ghimpe în coasta elevilor, mai ales în cazul lui Cheryl Blossom.

Relația dintre Betty și Jug se pare că va suferi niște schimbări radicale. Jug primește o ofertă de transfer de la o altă instituție de învățământ unde își poate dezvolta pasiunea pentru literatură. Deși la început este vehement și refuză, Betty îl convinge să facă acest pas.

Lucrurile pentru Veronica în schimb nu merg prea bine deoarece de când are ambii părinți în închisoare, paparazzi sunt pe urmele ei. O fotografie sau un interviu cu ea devin neprețuite și se simte tensiunea. Ca de obicei, reușește să iasă din impas și cel mai probabil plănuiește ceva.

Kevin are un comportament suspect. Declară că nu mai are nicio treabă cu cei din The Farm, dar coninuă să vorbească cu Fangs. Reușește să o convingă pe Betty că este de încredere și împreună uneltesc un plan prin care să o ajute pe Alice să scape și să îl prindă o dată pentru totdeauna pe Edgar.

În următorul episod cel mai probabil vom afla unde se ascunde Edgar, însă mă îndoiesc că îi vom afla motivele. În continuare nu știm de ce se întâmplă multe lucruri în Riverdale și se pare că nu vom primi răspunsuri prea curând.

Riverdale sezonul 4 episodul 2 – scena de final 

Finalul episodului pare să fie în legătură cu una dintre cele mai ciudate scene din sezonul trecut. Probabil vă aduceți aminte faptul că la un moment dat, Archie, Betty și Veronica dau foc căciulii lui Jughead, fapt ce ne face să ne întrebăm dacă acesta va muri. Avem parte de această dată de o scenă care se va întâmpla abia în vacanța de primăvara: grupul vesel, alături de Kevin și FP Jones îl caută în disperare pe Jug prin pădure. Personal nu cred că îi vor ucide personajul, dar cu siguranță vor fi niște victime în noua sa școală.

P.S. Chiar nu observă nimeni cât de diferită și ciudată e Cheryl în acest sezon?

esteto.ro