Anul acesta am dat skip Salonului Internațional de Carte Bookfest. Ultima dată am fost prin noiembrie la Gaudeamus. Am decis să nu mai merg la târguri de carte dintr-un motiv foarte simplu – prețurile. Nu doar că achiziționez cărți mai scumpe față de ce găsesc online, dar mai dau bani și pe transportul până la Romexpo plus timpul pierdut.
Sunt de acord să susținem autorii cumpărându-le cărțile, dar la fel de bine pot merge direct la o librărie. Și pentru că zilele acestea este Bookfest și Facebook-ul meu e plin de cărți (lucru care mă bucură) m-am gândit să vă povestesc despre câteva cărți care mi-au displăcut.
În școală nu îmi făcea deloc plăcere să citesc literatura obligatorie. Cu excepția Engimei Otiliei, pe restul le-am aruncat cât colo. Cu toate astea, ajunsă la facultate, chiar și după, am simțit nevoia să mai dau o șansă clasicilor. Poate în liceu nu mi-au plăcut acele cărți fiindcă îmi erau impuse și dacă le citesc de bunăvoie se schimbă treaba. Ete că nu a fost așa.
Disclaimer: Ce urmează să citești este strict opinia. Doar pentru că mie nu mi-au plăcut aceste cărți nu înseamnă că nu merită să le dai o șansă.
To Kill a Mockingbird/ Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee
Mi-am comandat cartea anul trecut după ce am văzut-o inclusă în toate topurile posibile de cărți. Cărți de citit până mori, cele mai bune 10 cărți ever, iar majoritatea o clasează undeva în top 5 chiar.
Cartea o are ca protagonistă pe Scot Finch, o fetișcană care asistă fără să vrea la câteva întâmplări nefericite. Partea palpitantă a romanului este reprezentată de acuzarea unui bărbat de culoare că ar fi violat o femeie albă. Tatăl lui Scout, Atticus Finch este avocatul apărării și încearcă să schimbe percepția oamenilor din oraș despre negrii.
În mare parte autoarea trage un semnal de alarmă asupra rasismului. Orașul acela duhnește de rasiști, îngâmfați și mincinoși, iar copiii sunt martorii decăderii. Partea proastă la această carte este că e foarte plictisitoare. Aproape 200 de pagini nu se întâmplă nimic. Sunt doar niște copii care se joacă în ogradă și un tată îngrijorat pentru procesul care urmează.
Mi-a plăcut să citesc doar ce se întâmpla în cadrul procesului, când martorii erau chemați în sala de judecată și discursul lui Atticus. Mi-a plăcut și felul în care autoarea a portretizat una dintre cele mai joase spețe de oameni. Ca exemplu, era pe acolo o duduie care îl judeca pe Hitler, dar dorea moartea negrilor.
Nu mi-a plăcut, regret că am citit-o, dar recunosc, Atticus Finch m-a cucerit. Acest pasaj de exemplu m-a mișcat:
“…some Negros lie, some Negros are immoral, some Negros men are not to be trusted around women – black and white. But this is a truth that applies to the human race and to no particular race of men. There is not a person in this court-room who has never told a lie, who has never done an immoral thing, and there is no man living who has never looked upon a woman with desire.”
Cât despre locul pe care această carte îl ocupă în topuri, am găsit un clip care explică din alt punct de vedere fenomenul:
Emma – Jane Austen
După ce am văzut filmul The Jane Austen Book Club, m-a apucat nebunia să o citesc și eu pe faimoasa autoare de origine engleză. Am achiziționat Emma și cu pixul și dicționarul în mână m-am cufundat în engleza anilor 1800.
Nu doar că limbajul este greoi pentru un om care nu este vorbitor nativ de engleză, dar personajul principal este groaznic. Emma Woodhouse este diferită față de restul burgheziei. Ea nu vrea să se mărite, dar își bagă nasul în aranjamentele pentru măritiș ale tuturor. Ai crede că e nebună, ori geloasă. Autoarea a recunoscut despre protagonistă următoarele:
“I am going to take a heroine whom no one but myself will much like.”
A avut dreptate. Emma este o țâfnoasă care crede că le știe pe toate. Înțeleg ideea de a crea un personaj atipic, dar acesta este pur și simplu foarte greu de digerat. Refuz să cred că cineva, chiar și în acele vremuri, ar accepta ca prieten, ori sfătuitor un personaj precum Emma.
Nu știu cum sunt celelalte cărți, dar clar voi mai lăsa timpul să treacă până îmi voi face curaj să mai citesc ceva de la Jane Austen. O alternativă mai ușor de digerat ar fi Jane Eyre de Charlotte Brontë.
The Alchemist/ Alchimistul- Paulo Coelho
Am ascultat inițial audiobook-ul și apoi am achiziționat cartea. Îmi este rușine că o am în bibliotecă. Este o carte despre nimic, al naibii de plictisitoare pentru cât de scurtă este și nu înțeleg de ce este în topul celor mai bune cărți de citit într-o viață.
În prim plan avem un cioban (Miorița who?) care vrea să facă bani din blogul său de travel. Glumesc, dar Santiago ăsta pornește într-un fel de călătorie de descoperire pe sine, Luați tot ce nu ați suportat la Harap Alb și Moara cu noroc, băgați-le în blender și adăugați spanac. Voilà! Alchimistul a fost creat!
Bineînțeles, există niște semnificații, învățăminte de tras, dar nobody has time for that! Cui îi place cartea, bravo vouă. Pentru mine a fost o dezamăgire totală. Prefer să citesc pentru tot restul vieții Micul Prinț înainte de culcare.
Tot ce am putut eu extrage din carte ar fi că la finalul călătoriei realizăm că aveam răspunsurile dinaintea plecării. Știu, sunt foarte profundă uneori.
Ca o concluzie:
“If you only read the books that everyone else is reading, you can only think what everyone else is thinking.”