Am văzut că lumea încă laudă pe social media filmul Jurassic World și am zis că nu e timpul pierdut să vă povestesc despre maratonul pe care l-am făcut.
Fiindcă eu niciodată nu văd filmele în ordinea corectă, am făcut maraton de Jurassic Park și Jurassic World abia după ce am văzut al doilea film Jurassic World. În 1993 Steven Spielberg avea să aducă pe marile ecrane un film care unora dintre noi încă ne provoacă fiori. Ok, poate doar mie. Știu că sunt efecte create pe un calculator, știu de green screen și de dinozaurii roboți, dar îi asociez crocodilii, de care îmi este foarte frică. Doar că dinozaurii au evoluat în păsări, deci crocodilii nu au nicio treabă. Nevermind!
Într-un weekend m-am pus să mă uit la filmele Jurassic Park și Jurassic World. Sunt 5 în total și următorul apare în 2021.
Jurassic Park 1991
Eram micuță când vedeam prima oară filmul acesta la TV și mi se părea înfricoșător. Filmul este despre un cuplu de arheologi convinși să viziteze Jurassic Park în schimbul unei finanțări babane pentru cercetările lor. Acolo vor avea ocazia să exploreze parcul și atracțiile sale. Ce atracții? Dinozauri of course.
În mare parte nenorocirea are loc fiindcă tipul ăsta este nemulțumit de salariu așa că blochează sistemul de siguranță, stinge lumina, schimbă niște semne prin parc, chestii ortodoxe 😊)
În plan secund este tipa asta care vrea să îl convingă pe Indiana Jones ăsta să facă copii. În rest țipete, cina pentru T-Rex, doi copii care nu au ce căuta acolo, bunicul patron și un tip pe care nu îl ia nimeni în seamă timp de 5 filme.
Jurassic Park 1997: The Lost Jurassic World
Al doilea film este în opinia mea cel mai prost și cel mai plictisitor. Interesant este în schimb castingul căci avem actori precum Vince Vaughn, Julianne Moore și nelipsitul Jeff Goldblum.
Povestea are loc la 4 ani distanță față de primul film, pe insula din Oceanul Pacific unde dinozaurii s-au înmulțit de bună voie. Asta pentru că cineva, nu a înțeles că nu poți controla natura, adicătelea reproducerea.
O echipă este trimisă să studieze dinozaurii și evident, dau de o altă echipă care are alte planuri cu dinozaurii. Modul în care anumite personaje mor este de-a dreptul hilar, iar tipa roșcată merită numele de Pisica Roșcată, la câte vieți a avut în film.
Jurassic Park 2001
Al treilea film este cel mai scurt și aș fi îndrăznit să spun că de fapt aceste este cel mai prost, dar are câteva scene interesante. Vă amintiți de cuplul enervant din primul film? Nebuna l-a convins, i-a turnat copii, dar șoc și groază el revine în parc.
Este din nou păcălit și în loc să survoleze doar parcul, vor coborî să salveze un băiețel pierdut pe insulă. Te-ai întreba de ce un copil ar călători (chit că este în vacanță) în jurul unei insule părăsite și locuite de dinozauri. Dă-mi voie să te luminez. Filmele acestea sunt despre dinozauri, nu despre oameni întregi la cap. Doar că băiatul acesta reușește să se descurce de unul singur și se dovedește a fi fan al arheologului ușor de păcălit.
Toate trei sunt de urmărit pentru un fan, dar nu se compară cu primul. Pentru aceia dintre voi care sunt nostalgici, s-ar putea ca anumite scene să vă ungă pe suflet, ori să urmăriți evoluția efectelor. Cu toate astea, personajele sunt la fel de credule și nu par să învețe din greșeli, altfel nu îmi explic de ce în fiecare film cineva este păcălit.
Jurassic World 2015
Filmul acesta merită văzut pentru Chris Pratt. Personajul lui este chiar fain și reușește să fie amuzant. Dacă în primele filme am avut doar arheologi obsedați de dinozauri, de data aceasta avem un tip care consideră creaturile drept prietenii lui. Forever alone much?
O vedem pe Claire, această CEO de parc de atracții periculos, o workaholică absolută și departe de personajul flower power din ultimul film. Din dorința de a atrage mai mulți turiști și implicit de a face mai mulți bani, decid să creeze un nou dinozaur. Un hibrid între Velociraptor și T-Rex, care din umila mea înțelegere sunt cele mai periculoase specii de dinozauri.
Ce să vezi? Dinozaurul o ia la sănătoasa pentru că din nou, cine va nu înțelege că nu te poți juca cu legile naturii. Claire are doi nepoți care vin în vizită și unul dintre ei pare singurul copil de acolo neinteresat de parc. Asta până apare Owen și îi salvează pe toți. Dacă vreți să înțelegeți mai bine, vă recomand să urmăriți acest clip:
Jurassic World 2018
Despre acesta am scris pe larg un articol separat. Dacă atunci mi-a plăcut și l-am recomandat, după ce am văzut toate filmele pot spune că cel de anul acesta nu are nicio logică.
Spoiler alert!
De ce te-ai supăra că niște unii vor să vândă dinozauri pentru bani când tu i-ai creat pentru bani? Fuck logic!
Trebuie să le vezi pe toate ca să înțelegi povestea din Jurassic World?
Nu, doar dacă ești fanatic și ai chef să vezi efecte depășite. Ideal ar fi să vezi totuși primul film din seria Jurassic World. Te avertizez, îți vei schimba părerea despre personajele principale.
Care sunt mai bune? Jurassic Park sau Jurassic World?
Lăsand la o parte efectele și glumițele nelipsite din filmele americane din ultimii 10 ani, am să spun că cele din seria Jurassic Park. De ce? E clar pentru mine că dorința de a tot scoate bani din această poveste nu va seca vreodată. Poate nu la nivelul Star Wars sau Harry Potter, dar se repetă situații și comportamente, chiar și scene. Finalul cu dinozaurii zburând peste ocean în timp ce un tip se uită pe geam ori ține un discurs apare în fiecare film. E un fel de laitmotiv.
Într-adevar, Jurassic World este o încântare să îl vezi la IMAX, te simți din nou copil retrăind scenele din sala în care erau fosilele și pac apare T-Rexul. Doar că pe mine mă deranjează faptul că personajele repetă aceleași greșeli 😊)
Btw, tipul ăsta din primul film încearcă să ii convingă pe tembeli ca nu e ok sa readuci la viață dinozaurii. 25 years later, no one listens to him.