Recenzie: Jurnalul unui adolescent timid – Chbosky

recenzie carte

De Black Friday am prins superi reduceri pe elefănţel şi una dintre cărţile pe care râvneam să le am în bibliotecă era Jurnalul unui adolescent timid aka The Perks Of Being A Wallflower.

Îmi amintesc că eram în anul I de facultate şi se anunţase că din cauza zăpezii nu se vor face a doua zi cursuri. Era deja miezul nopţii aşa că ce să şi faci? Mi-am descărcat filmul The Perks Of Being A Wallflower. Auzisem numai recenzii bune şi să fim serioşi, orice film în care joacă Emma Watson e un must see.

Dacă te-ai confruntat vreodată cu probleme de adaptare, cu timiditate, anxietate socială, te-ai simţit neînţeles şi singur, atunci romanul acesta îţi va ajunge direct la inimioară.

Adolescentul timid este Charlie, un boboc introvertit foarte inteligent, pasionat de cărţi, pe care eu una îl simt drept un tip foarte dornic să creeze prietenii, dar mai mereu s-a crezut inferior celorlalţi, ceea ce îi îngrezunează viaţa socială.

Alături de el, sunt Sam şi Patrick, fraţi vitregi, care se înţeleg foarte bine şi îl iau sub aripa lor pe Charlie. Sam este fata aceea inteligentă, frumoasă, amuzantă de care evident, Charlie se îndrăgosteşte lulea. Fratele ei vitreg, Patrick, este gay, super de gaşcă şi cu o inimă mare. Datoriră simplei prezenţe a cestor tineri şi faptul că ei nu îl judecă, Charlie devine un tip tot mai încrezător, zâmbăreţ şi recunoscător pentru ceea ce are.

Cred că oricare dintre noi se poate regăsi în personajul lui Charlie. În stângăcia lui, în teama lui de a săruta o fată, în capacitatea sa de a simţi totul la maxim.

Cartea a fost publicată în 1999 şi se bucură de un rating de 4.21 pe goodreads, iar filmul, a apărut în 2012 şi are nota 8 pe imdb. Pentru cine este interesat, am să las trailerul aici:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=n5rh7O4IDc0&w=560&h=315]

Dacă v-am trezit interesul, trebuie să vă spun că nu trebuie să vă aşteptaţi la genul acela de film tipic american pentru adolescenţi. Dacă v-aţi confruntat în adolescenţă cu momente în care nu aşi vrut să fiţi în centrul atenţiei, aţi stat mereu deoaprte şi aţi analizat lucrurile, veţi înţelege. Ori poate, sunteţi curioşi şi vreţi să îi înţelegeţi pe aceşti oameni. Şi vă jur, că după vizionare/lectură, vă veţi simţi infinit!