Săptămâna trecută am fost la Avengers – Infinity War și am avut nevoie de timp să diger ce am vizionat. Cred că pentru orice fan filmul acesta era așteptat cu sufletul la gură. Desigur, am mai avut parte de Black Panther, dar ce alt film aduce în același loc peste 70 de personaje din Marvel Universe? Cine? Hai spune-mi cine, cine?
Au trecut 10 ani de la primul film Marvel și era nevoie de ceva grandios. Tocmai de aceea, în Infinity War facem cunoștință cu Thanos. Un villain care vrea să colecteze cele 6 infinity stones. Nu mă pricep eu să vă explic, dar poate vă amintiți că una, mai exact cea verde, este la Doctor Strange.
Acest Thanos este foarte supărat pe supraviețuitorii din Asgard fiindcă ei au asupra lor una dintre pietrele pe care el le caută. Voi încerca să nu dau foarte multe spoilere, dar mi-ar plăcea al naibii de tare ca Loki să se decidă de partea cui este. Știu că este film cu eroi, că binili învinge și băieții răi devin uneori buni. Însă Loki pare bipolar, iar chestia asta îl face să ia niște decizii proaste rău.
Cu siguranță o să vă placă interacțiunea dintre Thor și Guardians of the Galaxy. Ei sunt deliciul acestui film și o să vă facă să râdeți. Din câte am înțeles ei nu se bucurau de un foarte mare succes înainte de filme, dar cine ar putea să nu îl adore pe Groot?
Trecând la lucrurile cu adevărat serioase, Thanos este hotărât să pună mâna pe toate pietrele și întreg universul este în pericol. De ce? Fiindcă dacă le strânge pe toate, poate ucide jumătate din creaturi (cuz heores included) la o simplă pocnire din degete. Trageți voi concluziile de aici.
Filmul este bun și va hrăni setea de acțiune a oricui. Nu lipsesc replicile tăioase ale lui Tony Stark, fazele amuzante în momente critice, ori aoleo era să mor dar ce bine că toți par să se teleporteze și mă ajută să scap cu viață.
Cu toate astea, nu mi-a plăcut finalul și scena de la început cu Loki.
Mai multe nu pot să vă spun căci simt că deja am dat spoilere. Însă vă garantez că multă lume va ieși din sala de cinema șocată. Plus că acest film vă va face să vă întrebați De ce nu am citit eu comic books? Acum înțelegeam ce se petrece.
P.S. Da. Este o scenă după credits.