Îmi era dor de o carte de dezvoltare personală plus că îmi doresc să fac curățenie în bibliotecă. Astfel, anumite cărți aleg să le recitesc pentru a-mi da seama dacă le păstrez sau nu. La cărțile de dezvoltare personală poți sublinia, reveni din când în când la anumite capitole căci cu ele este o continuă învățare.
Comunicarea cu oameni dificili este una dintre primele cărți de acest gen citită de mine. La vremea aceea mi-a adus o notă de 9 și laude din partea profesoarei datorită prezentării pe care o făcusem. Am decis să o recitesc fiindcă în ultima perioadă m-am confruntat cu imposibilitatea de a-mi controla reacțiile în preajma oamenilor.
Mai exact, am pornit din start cu așteptări mari de la această carte. Am vrut să mă scoată din impas, să îmi ofere exerciții practice și la final să am o imagine de ansamblu a ceea ce pot schimba la mine pe viitor pentru a scăpa de situațiile dificile. Situații care de cele mai multe ori pe mine mă distrug emoțional fiindcă le las sa îmi facă asta.
Cu pixul și post-it-urile în mână am pornit la recitit. Ce am observat din start a fost orientarea către business. Cartea se referă strict la relațiile de la locul de muncă. Nu e un punct în minus, dar puteau să adapteze titlul.
Mi-a plăcut foarte mult prima parte în care detaliază caracteristicile unui om dificil. A fost un fel de validare pentru mine că într-adevăr am oameni dificili în jur.
Am însemnat paginile în care am considerat că informația îmi va fi necesară pe viitor, dar pe parcursul citirii cărții nu am revenit asupra pasajelor anterioare. Sfaturile sunt bune, dar sunt centrate prea mult pe relațiile interumane de la locil de muncă.
Un alt aspect important de menționat este că ia fiecare tipologie în parte, o descrie și oferă sfaturi despre cum ar trebui să decurgă comunicarea cu acei oameni. Sunt zeci de astfel de pagini și m-au impresionat fiindcă unul dintre principiile după care ma ghidez se referă la înțelegerea comportamentului celoralalți.
Între timp, am facut o descoperire. Na că și eu sunt un om dificil! Sunt nehotărâtă, nesigură pe mine și delăsătoare. Fapt ce pentru ceilalți poate face dificilă comunicarea cu mine. Din acel punct mi-a fost greu să termin cartea. Am citit despre ce e de făcut cu cei ca mine, dar nu am văzut vreo precizare despre ce ar trebui să fac daca aflu că problema e fix la mine. Îmi doream un capitol dedicat mie 😂
Am decis să o donez fiindcă nu mai rezonez cu dânsa. Cartea face parte din colecția Cărți Cheie de la editura Curtea Veche.