Și tu dai comenzi pe AliExpress? Află că lucrurile se schimbă puțin, deoarece începând cu data de 1 iulie 2021, statele membre UE vor aplica reguli noi în materie de TVA pentru distribuirea trimiterilor provenite din comerțul electronic.
Comenzi AliExpress – plata TVA și 8lei/ trimitere
Eu una aveam o perioadă în care făceam deseori comenzi pe AliExpress. De-a lungul anilor, regulile s-au tot schimbat. Prima mea comandă a venit la poșta vamală, apoi mi-au fost aduse acasă, iar în ultimul an au venit la ghișeul apropiat de reședință.
Chiar recent am plasat o comandă pentru niște săculeți în care să pun adidașii când îi bag în mașina de spălat. Comanda mai are mult până va ajunge în țară și tocmai ce am aflat că va trebui să plătesc TVA pentru ea.
Din ce am găsit pe site-ul poșta-română, din 1 iulie 2021, pentru achizițiile de la magazinele online din UK, China, S.U.A., sau orice alt stat din afara UE, va trebui să plătim TVA, chiar și pentru acele comenzi care nu depășesc valoarea de 10 euro. Aceste modificări sunt valabile și pentru comenzile plasate înainte de 1 iulie 2021, dar sosite în țară după această dată.
De asemenea, conform Directivei Consiliului European, pe lângă TVA, vom plăti și taxe poștale în valoare de 8 lei/ trimitere.
Odată cu aceste modificări, trebuie efectuate demersurile pentru obținerea numărului de înregistrare EORI, număr necesar pentru efectuarea unor formalități vamale.
Ce trebuie să reținem despre comenzile plasate pe AliExpress?
- vom plăti TVA
- vom achita o taxă de 8 lei
- trebuie să obținem numărul de înregistrare EORI de la Autoritatea Vamală