Sunt genul de om care își notează orice pe agende, inclusiv ideile pentru blog. Agendă pe care ce să vezi, am uitat-o acasă. N-are nimic, sunt blogăraș şi sunt spontană. Azi vă prezint ce am găsit prin ploaie, dornică de oleacă shopping.
Nu, nu vă prezint aceeași cremă nivea în alt ambalaj, nici un eyeliner care se aplică singur și nici vreo falsă reducere a unui brand cunoscut. Vă aduc la cunoștință chilipuri de la Piața Unirii. Mai exact, chilipuri pentru devoratorii de frumos. Lângă restaurantul cu mâncare vietnameză LI-WU se află o librărie unde orice produs costă 20 de lei! Adicătelea, cărți (și ce cărți! Frații Karamazov în engleză cu 20de lei e mană cerească), agende și agenduțe, cărți de colorat antistres, jucărioare, raiul pe pământ!
Eu am dat o fugă și m-am ales cu o agendă magnetică cu păun și două cărți de Jane Austin. Am cred toată colecția dânsei pe tabletă, dar nu am să înțeleg niciodată treaba asta cu cititul de cărți de pe un ecran. Plus că una din cărțile pe care le-am cumpărat face parte dintr-o ediţie ilustrată cu margini aurite și încape perfect în buzunar( cel de la geacă, fetițele au buzunare foarte mici la pantaloni sau chiar deloc).
Am întrebat dacă e doar astăzi oferta și se pare că nu. Nici domnișoara de acolo nu știa exact să îmi spună cât mai țin reducerile, dar m-a asigurat că și zilele următoare voi mai găsi. E clar, iar sparg pușculița. 😀