Nu m-am declarat niciodată drept o fană a poeziei, dar cartea aceasta chiar m-a dat pe spate.
Între acele coperți minunate, create de Alexia Udriște (căreia pls să îi dați follow, inimioare, tot ce se poate căci vă veți topi după lucrările ei) sunt adunate cele mai frumoase poezii din ultimii 230 de ani. Sunt împărțite în 3 categorii. Nu mai am cartea lângă mine ca să vă spun concret, dar țin minte că în mare, categoriile făceau referire la:
- perioada de îndrăgostire, amorul ăl mai mare;
- tristețea pe care ți-o poate aduce iubirea;
- zbuciumul despărțirii, agonia.
Cartea este publicată de editura Nemira și sunt foarte bucuroasă că are o copertă calitativă. Am realizat că degeaba mă bucur la cărțile pe care le găsesc la preț mic, dacă hârtia și coperta lasă de dorit. Contează foarte mult ca o carte să își și mențină starea. Oricât aș avea grijă de ele, am câteva exemplare care arată acum deplorabil 🙁
Dacă mă urmăriți pe instagram, probabil ați văzut câteva pasaje din minunăția de carte, precum dânsul:
Ori dânsul:
,,Cinăm.
Ne sărutăm.
Probabil, cineva e Iudă.
Dar ce mai contează trădarea atunci când carnea e nudă?
Oricum, chiar și după trădare e programată-nviere.
Somnul consumă cafea, iar nesomnul își ia somnifere.”
Ce m-a atras pe mine? Din primii ani de școală învățăm că Eminescu este cel mai cel poet. Că doar ceea ce învățăm conform programei reprezintă autori de seamă, că doar pe ei i-au aclmat criticii. În această carte, fiecare autor va avea prezentă o singură poezie! Da, una singura! Adică nu avem jumătate de carte cu Eminescu. Marele Mișu, are un singur poem reprezentant în aceastăcarte, făcând astfel loc și autorilor contemporani.
Lectură plăcută!
P.S. Aceasta e poza pe care voiam să o pun. Cu tot cu LSD. Asta dacă, nu uitam să postez articolul ieri :))
