Sechele de SNSPA 😬

M-am gândit că dacă articolul Sechele de Madgearu a avut atât de mult succes, să profit nițel și să văd dacă mai merge. Deșiiii din vasta mea experiență de urmărit vloguri, știu foarte bine că nu merge să storci atât de mult o idee *cough* cs:go în viața reală *cough*

De data aceasta, vă prezint sechelele cu care am rămas după 3 ani de SNSPA. Eu am terminat Facultatea de Administrație Publică și de curând mi-am ridicat diploma de licențiat în științe administrative. Adicătelea pot să fiu oficial administrator de bloc.

Ce se întâmplă după facultate?

  1. Nu îți mai e frică de clădirile cu bulină roșie. După un semestru la Povernei ești pregătit de orice cutremur;
  2. Nicio destinație nu e prea departe. La câte variante ai încercat pentru a face măcar o oră și nițel spre Expoziției, ești un fel de Speedy Gonzales al capitalei;
  3. Nu pleci la terminarea programului. Ai teama aia că o să se ia cineva de tine dacă pleci când e normal. Dacă apare proful de logică de nicăieri și strigă prezența, iar tu nu ești? Ești la muncă Andrea…nu contează!!!
  4. FAP are dintr-o dată două sensuri pentru tine:
  5. Urăști scările. Și lifturile. Dar cel mai mult și cel mai mult le urăști pe retardatele alea de 1 metru și o speranță care iau liftul ca să coboare de la 1 la parter, în timp ce tu trebuie să urci la 6;
  6. De fiecare dată când iei salariul te gândești dacă îți ajung banii de chiloți. Disclaimer: O tâmpită, că altfel nu știu cum să îi spun, de studentă la FAP, a râgâit la un curs că ei 1500 de lei nu i-ar ajunge nici de chiloți. Încă mă întreb ce muncă prestează domnișoara de are nevoie de chiloți scumpi;
  7. Ești praf la economie. Ai luat 5-ul ăla cu sudoare și nopți nedormite, ai tocit sute de pagini și totuși…ești praf la economie!
  8. Fugi de domeniul public. Dar ai pregătire în domeniu. Ai o diplomă de licențiat cu care te poți angaja într-o insituție pub...NU MERSI!
  9. Te gândești dacă să scoți o carte sau să mergi direct la PROTV să dai în gât un profesor smintit, care pute, dar încă îți e frică de el.

P.S. Promit să spun și de bine despre SNSPA și Madgearu. Anul acesta îmi încerc norocul la ASE, țineți-mi pumnii :))