Riverdale Sezonul 4 Episodul 7 – ce se întâmplă pe scurt

Riverdale sezonul 4 episodul 7

Tocmai ce am terminat de vizionat Riverdale Sezonul 4 episodul 7 și începe să îmi placă încotro merge povestea cu anumite personaje, cu excepția lui Archie. Rămân la opinia că Archie este inutil în acest sezon și că poate ar fi fost mai bine să dispară pentru o perioadă (așa cum plănuise) și să revină apoi complet schimbat.

Atenție! Acest articol conține spoilere! Dacă nu ai văzut episodul îți recomand să nu citești.

Riverdale Sezonul 4 Episodul 7/ Chapter Sixty-Four: The Ice Storm

Riverdale sezonul 4 episodul 7 este despre ziua de Thanksgiving. Fiecare protagonist o petrece în sânul familiei, mai exact: Veronica și Archie la centru, Betty merge în vizită la Jug, iar Toni și Cheryl par să nu iasă vreodată din casa bântuită. Însă ce chestii importante se întâmplă în acest episod?

  • Hiram e din nou primar

Șoc și groază, Dragnea de Riverdale nu doar că a scăpat de pârnaie, dar s-a întors la cârma orașului. De data aceasta le are alături pe Hermosa și Hermione, în timp ce Veronica nu este de acord cu această reuniune de familie emoționantă. Cu toate acestea, nu reușește să se facă remarcată în acest episod decât printr-o scenă în care dărâmă mâncarea de pe o masă.

  • Familia lui Dodger vrea răzbunare

În episodul 6, Archie avea probleme din ce în ce mai mari cu Dodger și voia să scape de el odată pentru totdeauna pentru a-i știi pe copiii de la centru în siguranță. Contrar principiilor sale, a apelat la serviciile lui Hiram, iar acesta a avut grijă să nu îl lase pe Dodger prea întreg. Familia lui este convinsă că Archie e cel care a atentat la viața bietului lor fiu și se decid să dea buzna la centru în seara de Thanksgiving pentru a se răzbuna.

  • Mr. Chippin și Donna

Am uitat să specific în ultimul articol, dar Mr. Chippin s-a sinucis. Mai exact, s-a aruncat pe fereastră în timpul orei de curs. În acest episod Betty vine în vizită la Jug pentru a încerca să deslușească împreună misterul morții subite a profesorului. În loc de răspunsuri, află că misterul este și mai încâlcit decât credeau deoarece se pare că Mr. Chippin și Donna aveau o relație amoroasă.

  • FP Jones dorește să fie din nou în gang

Nu în 5GANG, ci în banda lui de South Side Serpents. Nu este deloc mulțumit de faptul că Hiram s-a întors în funcția de primar și decide să îmbine de data aceasta utilul cu plăcutul. Sunt curioasă ce va face pe viitor și încă mă întreb de ce producătorilor li se pare normal ca el și Alice să aibă o relație în condițiile în care și copiii lor sunt împreună…

  • Canibalism a la Cheryl & Toni

Nu practică ele canibalism, de fapt nimeni nu face asta în acest episod. Dacă în trecut aflam că erau trei frați Blossom, unul fiind mâncat de Cheryl încă de când erau în pântecul mamei, în acest episod aflăm mai multe detalii disturbing despre familie. Cheryl vine cu un plan ingenios de a-și convinge mătușa și verișorul (sau ceva personaj de umplutură) că au comis canibalism și reușește atât de bine încât mă îndoiesc că o va mai deranja cineva vreodată.

Află tot ce s-a întâmplat în sezonul 4 până acum:

În următorul trailer personajele par să consulte un psiholog și tot ce pot să spun este FINALLY! De ce nu s-au gândit la asta până acum?