Luna trecută am terminat de citit Perfect Timing de Jill Mansell. Am dat de această autoare prin liceu și m-am lăsat vrăjită de coperțile colorate și poveștile ei de dragoste. La acea vreme existau doar două cărți de la traduse în română: Greșelile Mirandei și Cel pe care ți-l dorești. Văd că nici acum nu s-a schimbat situația.
Autoarea de origine britanică a vândut peste 10 milioane de copii din comediile ei romantice. Mi-ar fi plăcut să m o bibliotecă plină de cărțile ei fiindcă arată pur și simplu adorabil. Am mai zis-o, eu chiar cumpăr cărțile după coperți și cum să nu îți dorești așa ceva în bibliotecă? Când am găsit Perfect Timing într-o librărie am scos imediat portofelul.
Foarte pe scurt despre carte, o avem în rolul principal pe Poppy Dumbar. Nu, nu este acea Poppy rozalie de pe Youtube, dar nu o cheamă DUMBar degeaba. Romanul debutează cu petrecerea burlăcițelor, doar că în loc de Cornel Păsat, Poppy dă de un anume Tom Kennedy. Se îndrăgostește până peste cap și anulează nunta. Și au trăit fericiți până la adânci…Nu!
Deși anulează nunta, cei doi îndrăgostiți nu se mai văd și începi să te gândești la ce naiba a mai anulat nunta. Partea și mai nasoală este că familiile mirilor (evident) sunt foarte supărate și le scapă un secret destul de important despre Poppy. Devastată, protagonista fuge la Londra, unde va împărți un apartament cu Claudia și Casper. Casper este pictor, Claudia nu mai știu ce face, iar Poppy lucrează într-un fel de pawn shop. Asta ori m-am uitat eu prea mult la History :))
De aici urmează un lung șir de întâmplări neinteresante! La început cartea te îmbată cu energie, te întrebi ce vor face personajele mai departe, cum își va repune Poppy viața pe picioare, însă sincer vă spun, acțiunea este atât de slabă încât de foarte multe ori am vrut să las cartea din mână.
Cel mai mult m-a enervat faptul că la un moment dat, Poppy află acel secret de la început, dar nu face nimic cu el. Atâta tevatură pentru nimic? Nici nu a ținut vreun monolog în care să explice de ce alege să tacă în continuare. Voi presupune doar că a vrut să păstreze pentru ea informația.
Trec paginile și eu mă tot întrebam de ce încă citesc această carte? Fiindcă ți-au plăcut cărțile lui Jill în liceu și nu strică să le mai dai o șansă. Plus că acel Casper este foarte drăguț. Așa că am continuat și tare mă bucur că am făcut asta.
Spre final, cartea compensează toată lălăiala și revine la ritmul antrenant de la început. Povestea de dragoste se întețește, sunt dezvăluite mai multe secrete și inevitabil, apare un triunghi amoros. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a terminat și chiar m-am entuziasmat când acțiunea ajungea unde intuisem.
Ce mi-a plăcut la carte?
- Toate personajele în afară de Poppy;
- Față de celelalte cărți pe care le-am citit de la Jill Mansell, aceasta nu a avut la fel de multe clișee, ori situații de genul Misiune Imposibilă;
- Este amuzantă;
- Limbajul folosit. Am citit cartea în engleză, dar a fost foarte ușor de înțeles;
- Finalul. Hip Hip Hooray!
Ce nu mi-a plăcut la carte?
- Are mult prea multe pagini în raport cu ce se întâmplă în carte. În mare parte nu se întâmplă nimic, iar situațiile nu devin dramatice până nu face cineva din țânțar armăsar;
- Am mințit mai sus. Prietena cea mai bună lui Poppy e mult mai insuportabilă;
- Previzibilă.
Concluzie
Recomand această carte? Da. O recomand doar dacă ești fan/ă a comediilor romantice, accepți clișeele și te-ai îndopat și tu în liceu cu genul chic-lit. Dacă nu, s-ar putea ca această carte să ți se pară puerilă. Pe mine una m-a făcut să mă simt de parcă m-am întors în adolescență și chiar îmi era dor să citesc ceva de genul.