Războiul celor Două Roze

Image credit: Feature History

Nu am dat bacul la istorie și habar n-am între ce ani a domnit Ștefan cel Mare. În schimb aș sta ore în șir să povestim despre amantele regilor, sau despre cum își menținea silueta prințesa Sissi.  De curând am terminat două seriale istorice care acoperă o parte din Războiul Rozelor și cum a luat naștere Dinastia Tudor. Acțiunea se petrece în Regatul Angliei undeva între anii 1463 – 1509.

BOOORING!

Ok, ok, hai să încercăm altfel. George R. R. Martin , autorul cărților Game of Thrones s-a inspirat din acest război. Casele Lannister și Stark sunt inspirate din casele regale Lancaster și York care s-au luptat în Războiul Rozelor pentru cucerirea coroanei. Casa Lancaster avea ca simbol trandafirul roșu, iar York trandafirul alb.

Pssst, Marius are câteva recomandări de seriale mișto total diferite față de ce vă prezint eu. Aruncă o geană 😀

The White Queen

The White Queen (2013) are 10 episoade și este despre domnia lui Edward al IV lea, al V lea și Richard al III lea.

Edward, un om de moravuri ușoare, atrăgător, și primul rege Yorkist al regatului. Se îndrăgostește de Elizabeth Woodville și o ia de nevastă în secret, deși aceasta este văduvă cu doi copii. Evident, casa regală nu este de acord cu așa ceva și de aici încep conflictele și neîncrederea în cuplul regal nou format, Elizabeth nefiind de viță nobilă. Cu toate că personalitatea lui lăsa de dorit, a câștigat bătălii precum cea de la St. Albans, Northampton, ori Towton.

Cei doi s-au iubit nebunește, dar planurile lor au fost date peste cap, chiar de către fratele lor, Richard. Succesor la tron ar fi fost Edward al V lea (fiul lui Edward al IV lea), dar acesta nu a mai apucat să fie încoronat. Edward și fratele său Richard ( da, băieții lui Edward al IV lea se numeau tot Edward și Richard) au fost închiși în The Tower of London, iar misterul dispariției lor este încă nedeslușit.

Spre final este despre scurta domnie a lui Richard al III lea, ultimul rege Yorkist și ultimul rege englez ucis într-o bătălie.

Fun fact: Richard al III lea a fost omorât într-o manieră brutală în Bătălia Bosworth de la 1485, iar rămășițele lui au fost găsite abia în 2012!

Pe IMBd are nota 7.8

The White Princess

The White Princess (2017)  are 8 episoade și este despre uniunea caselor York și Lancaster. Mariajul dintre Elizabeth of York (fiica lui Elizabeth Woodville și Edward al IV lea) și Henry al VII lea (fiul lui Margaret Beaufout) a însemnat sfârșitul Războiului celor două Roze. Henry a fost întemeietorul casei Tudor,  cu simbolul unui trandafir roșu, care în mijloc este alb.

Acest cuplu nu este unul idilic, Elizabeth fiind îndrăgostită de răposatul ei unchi, adicătelea tipul pe care soțul ei l-a omorât. Elizabeth Woodville își pierde din influență, dar fiica ei îi calcă pe urme, reușind să îl învețe pe Henry cum se domnește. Avem în schimb o altă mamă ale cărei strategii vă vor face să urlați de nervi, pe Margaret. Aceasta este interpretată de aceeași actriță pe care o știți drept Caitelyn Stark.

Dacă ar fi să aleg care mi-a plăcut mai mult, aș alege The White Princess, pentru Elizabeth. Pierde omul pe care îl iubește, i se impune să se mărite cu ucigașul, să devină peste noapte regină și să aducă pacea în regat. Este o femeie puternică, fără de care cel puțin în serial, Henry ar fi domnit fooooarte puțin. Asta pentru că și reapare unul dintre prinții din turn and stuff, dar vă las pe voi să descoperiți.

Pe IMDb are nota 7.7, dar eu zic că merită mai mult.

Locațiile, vestimentația și interpretarea sunt excelente. Serialele sunt inspirate din romanele Philippei Gregory, autoarea multor romane despre monarhia Angliei. Asta am spus-o așa, în caz că vă întrebați ce îmi doresc de Crăciun.

 

Nu am să spun mai multe ca să nu dau spoilere, dar serialele acestea mi-au trezit o poftă de studiu pe care nu știam că o voi avea vreodată. Mi-am notat toți regii Angliei! Mi-am făcut mini biografii ale lui Edward, Richard și George of York.  Am căutat meme-uri cu personajele și deja am primit cadou o carte despre dinastia Tudor. Încep să regret că nu m-am ținut de istorie la o vârstă mai fragedă, dar nu e timpul pierdut. Vedeți ce fac serialele din noi? Următorul pe listă este The Tudors.

 

Vă las aici și un clip care explică legătura dintre York, Lacanster și GOT:

P.S. Ce s-a întâmplat cu adevărat nu știu nici eu, nici Philippa, clar nici William Shakespeare sau Wikipedia. Însă asta cred că face istoria atât de interesantă 😀