Din când în când, îmi dau cu părerea pe blog despre cum chemi un candidat la interviu, ce poți scrie în CV și să caști ochii înainte de semnarea contractului. Cu toate astea, am dat chix de foarte multe ori.
Nu am fost la foarte multe interviuri, dar din 2014 până astăzi aș aproxima că la vreo 30 tot am fost. Țin să menționez că niciodată nu am fost la interivu într-o multinațională, deci vă puteți imagina în ce ciorbe am ajuns uneori :))
Astăzi vă voi povesti de primul meu interviu pentru un job cu acte în regulă. Înainte fusesem doar la interviuri pentru postul de promoter, unde primeai vreo 5-6 lei pe oră pentru statul în rochie lângă frigidere. Încă mă doare capul când încerc să îmi dau seama de ce la una dintre firme mi s-a cerut să dau test de logică….
Anyways, undeva prin 2014 am fost la primul interviu serios. Mi-am luat cămașă și pantaloni călcați la dungă! Veneam după 12 ani de uniformă și am zis să fac impresie bună. Interviul era la un call center. Ce altceva să faci în primul an de facultate?Am ajuns cu vreo 30 de minute mai devreme (între timp am învățat să ajung cu maxim 10) și am așteptat cumințică și transpirată. La fiecare interviu pățesc acest lucru: transpir ca un porc!
Partea interesantă, dar totodată horror a fost că nu m-a informat nimeni că va fi un interviu de grup. Whaaaat? Adică nu aveam să fiu eu cu cineva de la HR într-o cameră. Nope. Eram vreo 10 oameni puși în cerc, ca la alcoolicii anonimi și pe parcursul a 4 ore (da, 4 ore!!) urma să fim eliminați unul câte unul.
Încă mă gândesc la acela drept cel mai complex interviu la care am fost și singurul care chiar îți testa skillurile din punctul 0, dar tot m-a deranjat că nu am fost anunțată din timp.
Țin minte că ajunsesem printre ultimii 4. Ori eram minunată, ori ceilalți erau praf :)) Iar ultima probă era cea în care sunam potențiali clienți cărora le prezentam nu știu ce aspirator bengos. Ni se făcuse un mic instructaj cu ce să spunem, cum să îl mai ținem pe om la telefon, dar foarte pe scurt. Rolul clienților era jucat de angajații firmei care probabil pufneau de râs, ori erau fericiți că se pot relaxa puțin.
Cum a decurs convorbirea:
Eu: Bună ziua sunt xulete, aveți la dispoziție 5 minute (care de fapt erau 10 pe puțin) să bla bla?
El: Da.
Eu îi prezint aspiratorul bengos, oferta nemaipomenită și ce să vezi, omul părea interesat. Doar că mă întreabă: unde sunt produse aspiratoarele astea?
CE FAC ACUM? Nu mi s-a spus ce să spun în acest caz. De unde să știu eu unde sunt produse?
După o pauză de câteva secunde bune și multe ăăă-uri am inventat: GERMANIA!
Nu am reușit să îl conving pe domn și peste câteva zile am primit feedback negativ. Abia apoi aveam să învăț că nu toate firmele oferă feedback, iar dacă o fac, rareori este unul constructiv. Am mai avut interviuri pentru call center, dar niciunul nu s-a încheiat cu o colaborare. Am ajuns la concluzia că nu sunt potrivită acestui domeniu și chiar îi admir pe oamenii care pot lucra în ture și vorbi atât de mult la telefon fără să își piardă cumpătul.
Morala poveștii? Ueori joburile pe care le consideri banale au cele mai încâlcite metode de recrutare.
P.S. Cei de la hipo.ro vă pun la dispoziție un raport cu recomandările a 315 specialiști din HR pentru 2019. Baftă la interviuri!