Cele mai bune cărți citite în 2017

Eu încă sunt în perioada în care analizez ce am reușit să fac anul trecut și ce pot schimba anul acesta.

În 2017 mi-am setat un challenge în care trebuia să citesc 60 de cărți. Mă bazasem pe faptul că de ceva timp am introdus și audiobooks în lectura mea și am încercat să citesc în general ce aveam deja în bibliotecă. Am reușit să citesc 56, dar nu vă imaginați că au fost cărți voluminoase. Conform goodreads, cea mai lungă carte citită de mine anul trecut a fost primul volum din Game of Thrones.

Chiar dacă nu am reușit să mă țin de treabă, recuperez luna aceasta lecturile restante și mă bucur de o multitudine de titluri care mi-au intrat la suflet. Marea mea problemă este că mă apuc de mai multe cărți simultan, iar pe la sfârșitul anului am tot început alte cărți fiindcă cele de care mă apucasem nu mă atrăgeau prea tare. O să mai trag de mine până la finalul lunii. Dacă nu voi reuși, le voi lăsa baltă și voi începe cu alte titluri.

M-am lungit prea mult, iată cele 11 cărți care mi-au plăcut cel mai mult anul trecut:

1. Jurnalul unui hamster de Miriam și Ezra Ella

A fost dragoste la prima vedere cu această cărticică. O lectură haioasă, savurată pe trasel Universitate- -Piața Unirii. Prezintă (scurta) viață a unui hamster și vă veți amuza copios de perspectiva rozătoarei. I-am făcut o recenzie pe care o puteți citi aici;

2. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia de Selma Lagerlof

Am copilărit cu această poveste și nu mai puteam de nerăbdare să o am în bibliotecă. Mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut să revăd câteva episoade din desenul animat. Recenzia completă aici;

3. Minunea de R.J.Palacio

Nu credeam că o să îmi placă atât de mult cartea. Dacă voi avea vreodată copii aș pune-o pe lista de lectură obligatorie. Povestea băiețulului Auggie este foarte tristă, dar plină de învățăminte și cred că fiecare dintre noi ar trebui să aleagă să fie mai bun. Recenzia o aveți aici și de curând s-a lansat filmul cu același nume;

4. Lecții de magie de Elizabeth Gilbert

Nu mă pronunț drept fana autoarei, dar cartea aceasta mi-a ajuns la inimă. Sunt destul de picky când vine vorba de cărți de dezvoltare personală, iar aceasta are fix ce-i trebuie. Nu este foarte tehnică, nu te îndoapă cu poveștile de succes ale altora fără să îți spună concret ce au făcut și te va amuza pe ici pe colea. Asta pentru că de fapt cartea nu este scrisă pentru cititor. Elizabeth a scris-o pentru ea și te vei simți de parcă discuți cu un prieten. Foarte pe scurt, Elizabeth militează pentru ideea că nu este musai să faci o carieră din pasiunea ta. Și la aceasta am făcut recenzie;

5. Pecetea morții de Veronica Roth

Cartea face parte din genul young fiction și trebuie să recunosc că a durat ceva până m-a prins. Am citit multe recenzii proaste despre aceasta și seria Divergent. Autoarea oferă în opinia mea prea multe detalii inutile, iar povestea de dragoste este…potrivită publicului tânăr :)) Cu toate astea am pierdut ore bune de somn citind-o și sper să apară cât mai curând continuarea. E genul acela de carte pe care ori o urăști ori o iubești. Eu am ales să o iubesc. Recenzii aici și aici;

6. Saga reginelor de Jean des Cars

Anul acesta am devenit dintr-o dată pasionată de istorie. Am o agendă în care mi-am luat notițe despre Războiul Rozelor și mi-am pus ditai harta cu domnitorii României pe perete/. Poate-poate se prinde ceva și de mine. Tot poveștile cu regi și prințese mă atrag, așa că Saga reginelor este lectura perfectă dacă vrei să citești despre îmbrăcămintea lor, secrete de frumusețe sau infidelități. Au trecut luni bune de când am zis că voi scrie despre această carte, dar pur și simplu nu reușesc să mă adun. Cartea e foarte bună, dacă nu mă credeți vă spun că are și poze. ce să îți dorești mai mult?

7. Urzeala tronurilor de George R. R. Martin

Cartea perfectă! Nu simt nevoia să adaug altceva. Poate doar că și la aceasta am făcut recenzie :))

8. Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg

Doamne cât ador cartea aceasta! Deși nu îi citesc pe mulți din această carte, a fost interesant să aflu despre obiceiurile lor mai mult sau mai puțin ciudate, picanterii sau vorbe de duh. Evident că imediat cum am deschis cartea am trecut la paginile despre Agatha Christie. Restul puteau să aștepte. La aceasta surprinzător nu am scris o recenzie, dar urmează. Țineți aproape!

9. Magia ordinii de Marie Kondo

Sunt o leneșă. Sunt atât de leneșă încât prefer să citesc 3 ore despre cum să fac curățenie în mod eficient, în loc să fac efectiv curățenie. Nu m-am apucat de mutat munții din loc, iar hainele tot stau aruncate pe pat. Însă Marie Kondo oferă sfaturi utile și pot spune că mi-a deschis puțin ochii. Pe partea de curățenie și organizare mai am de lucrat, dar m-a convins că ce am eu este suficient și sunt fericită așa. Am donat mai mult anul acesta și am observat că am renunțat mult mai ușor la haine, obiecte, poate chiar și la persoane. Recenzia completă aici;

10. Vegetariana de Han Kang

Probabil cea mai controversată (inutil) carte din biblioteca mea. Mai am Lolita și Alice in Wonderland, dar măcar acolo putem vorbi de pedofilie. În cazul vegetarianei, s-a creat vâlvă degeaba. Nu am înțeles nici până astăzi de ce este promovată drept o carte despre violență, scene disturbing și alte nebunii. Într-adevăr, ultima parte a cărții e din căruță cu Moara cu Noroc, dar în rest este o carte foarte bună. Am explicat pe șleau în recenzia de aici;

11. Povestea târfelor mele triste de Garbiel Garcia Marquez

Pe acesta îl putem considera un titlu controversat. Nu e vreo metaforă, autorul chiar povestește despre o prostituată tristă. O tânără alege să își vândă virginitatea pentru a-și întreține familia. O poveste tragică, transformată într-una de dragoste ciudățică, pe alocuri monolog despre potența domnului destul de în vârstă. Recenzia o aveți aici și plănuiesc să mai citesc cărți de la acest autor.

 

Cam acestea au fost cărțile care mi-au plăcut foarte mult anul trecut. Vi le recomand cu căldură, iar dacă eu nu v-am convins, am o recomandare mult mai vastă. Andreea Chiuaru a început anul în forță și recomandă zilnic câte o carte. Ai citit bine. Andreea îți va recomanda 365 de cărți, iar eu am mare încredere în gusturile ei.

Voi ce ați citit anul trecut și ce planuri aveți pentru acest an?