a quiet place

A Quiet Place revine în cinematografe

February 7, 2024 Andreea 0

Filmul meu horror preferat revine în cinematografe, kind of. A Quiet Place este genul acela de film care reușește să te sperie fără să îți arate ceva grotesc, călugărițe posedate, ori zombie. Plin de jumpscare și cu un acting bazat pe priviri și limbajul semnelor, îmi ➡️

cele mai bune cărți 2023

Cele mai bune cărți din 2023

January 4, 2024 Andreea 0

Am citit 49 de cărți și ca în fiecare an, îmi place să mă uit în spate să văd ce mi-a plăcut, ce nu și ce aș vrea să schimb la obiceiurile mele de citit. Așadar, să trecem la cele mai bune cărți pe care le-am ➡️

experiența mea cu aparat dentar

Experiența mea cu aparat dentar (după 3 luni)

November 9, 2023 Andreea 0

Alexa, play: BraceFace! My life is complicated. Astăzi, 9 noiembrie, se face 3 luni de când am aparat dentar, pe ambele arcade. Este ceva ce îmi doream de mult timp să fac, din motive estetice, dar și fiindcă mi-a fost recomandat de toți stomatologii la care ➡️

SAGA 2023

Ce s-a întâmplat la SAGA 2023?

June 28, 2023 Andreea 0

S-a încheiat cea de-a treia ediție de SAGA Festival și s-au întâmplat destul de multe lucruri despre care trebuie să vorbim. Pentru început, SAGA s-a întors la locația originală, ROMAERO Băneasa, care din punctul meu de vedere este cea mai bună alegere. E spațiu mare, iar ➡️

Big Idea Conference 2023

5 Idei cu care am rămas după Big Idea Conference

June 22, 2023 Andreea 0

Pe 21 iunie a avut loc ediția de anul acesta Big Idea Conference, eveniment organizat de Evensys și la care am avut norocul să prind invitație. Deși nu mai fusesem până acum, m-au atras speakerii și mereu îmi place să aud poveștile de succes ale altora, ➡️