Măi tinereilor, marțea trecută vă întrebam dacă mai mergeți la interviuri și unde vă vedeți peste 5 ani. De data aceasta, ne hlizim la anunțurile de angajare.
După un simplu search, veți observa că majoritatea anunțurilor de angajare respectă un pattern. Aici nu mă refer la împărțirea anunțului în cerințe, responsabilități, limbi străine, program, salariu, bla bla. Mă refer la ce găsiți în conținutul anunțului.
Chestii funny de prin anunțurile de angajare:
- Echipă tânără și enutizastă – La echipă tânără vă cred, dar cine dracu e entuziasmat să muncească la 8 dimineața? Dezbăteam cu Raluca despre cine naiba ar recunoaște de fapt că echipa nu e chiar atât de mișto. Doar nu o să scrie în anunț că x întârzie mereu, că y e nașpa, sau că fără cafea toată lumea este posomorâtă. Însă sunt anumite anunțuri care cer ca tu ca și candidat să fi entuziast. De la somnul dulce de 8 ore, seriale, chiulitul de la facultate și bani de la mami, să faci tranziția la 8-9 ore la birou, task-uri și comisioane la bancă, nu cred că îți aduce ditai zâmbetul pe buze;
- Pachet salarial atractiv – Am râs, dar aici intervin și alți factori. Mă refer la plățile către stat, care fac angajatorul să se gândească de două ori înainte de propunerea unui salariu;
- Program flexibil – Adicătelea pot să îmi aleg câte ore stau peste program?
- Dacă ești pasionat de domeniu, aplică… – Bine, bine pasiunea ca pasiunea, dar dacă doream să îmi respect pasiunea atât de tare, o lăsam ca hooby. Că până la urmă de ce aplicăm pentru un job? Pentru bani doh!
- Căutăm tânăr responsabil, punctual… – Nu sunt de la sine înțelese aceste lucruri? Dacă mă plătește cineva să nu vin la timp și să nu îmi fac treaba, spuneți-mi și mie ca să semnez contractul.
Să nu uităm că sunt de apreciat acele companii care își personalizează anunțurile și chiar îți iau ochii când deschizi link-ul. Așa cum cei din HR sunt plictisiți de cv-urile europass, și noi ca și candidați suntem plictisiți de versiunea standard de anunț și ne uităm direct la oferta salarială. Spațiu unde în general scrie nespecificat.
Voi la ce chestii vă hliziți când citiți anunțuri de angajare? 😀
P.S. Acum am realizat ca am început cu măi tinerilor, de parcă eu sunt vreo babă trecută prin viață.