Am fost la cinema să văd un film, mai exact Alien: Covenant. Am fost pentru prima oară la un film fără să văd trailer, fără să știu o boabă despre ce urma să văd. Vă zic de pe acum că regret că nu am văzut și alte filme din serie, că poate nu eram atâââât de paralelă.
Film Alien Covenant
Ca repere, vă pot spune că filmul acesta e continuarea la Prometheus. Aflăm ce s-a întâmplat cu Elizabeth Shaw, cu nava dispărută și cu inginerii. Cred că tocmai am dat mega spoiler, ooopsie doopsie. Also, aflăm cum au luat naștere alienii și ce mutații au suferit. Deznodământul e destul de wow, iar filmum are scene destul de scârboase. Adică, dacă te uiți ca și mine la filme cu iepurași care merg la școală, o să te sperie maxim acest film :))
Mi-a plăcut. M-a ținut în priză, deși nu mă așteptam și nu am simțit când a trecut timpul. Am înțeles că acest film sudează oarecum întreaga serie de filme Alien și sunt al naibii de sigură că nu e ultimul. Cliffhanger? Yep. Cliffhanger.
Sala a fost plină, deși nu eram la IMAX și chiar m-am bucurat. De mult timp nu am mai dat coate ca să am loc în sala de cinema. De mult nu mai pățisem să se aplece o proastă atât de mult spre ecran încât să îmi blocheze jumătate din vedere!!!
Merită să dai banii ca să vezi la cinema filmul Alien: Covenant? Merită.
E film bun de mers cu iubita? Da normal! Să vezi ce o să se sperie fraiera și o să-ți sară în brațe.
Dar dacă ești un om care ține foarte mult la construcția personajelor și dă doi bani pe plot, s-ar putea să te dezamăgească. Am zis ,,proasta dracului” de prea multe ori pe durata acestui film.
Pe IMDb are nota 7, iar eu zic că e binișor pentru un film în care e al naibii de întuneric și e sequel la prequel la spin-off, bla bla.
Vizionare plăcută și țineți bine de nachos că s-ar putea să îi scăpați la câteva faze :))