Recenzie: Tony & Susan/ Nocturnal Animals de Austin Wright

recenzie carte

Tony & Susan este romanul care stă la baza peliculei Nocturnal Animals, carte publicată inițial în 1993, însă la acea vreme nu s-a bucurat de un prea mare succes. Este republicată în 2010, iar în 2016 apare ecranizarea, în regia lui de Tom Ford și avându-i ca protagonişti pe Amy Adams şi Jake Gyllenhaal.

Recenzie Tony & Susan

Filmul şi cartea sunt catalogate drept Dramă/Thriller, însă în opinia mea omit partea psihologică. Personajul masuclin trece prin situaţii limită în timp ce personajul feminim clar prezintă semne de neîncredere, dezechilibru emoţional, prindere în trecut & company.
Susan a divorţat de soţul ei Edward de mai bine de 10 ani. Deşi au rămas în relaţii bune, în timp relația lor s-a răcit și nu și-au mai vorbit. Într-o zi, se trezeşte cu un manuscris de la fostul ei soț,  manuscrisul la care lucra de când erau împreună.

Aici intervine partea interesantă. Tony este numele personajului principal din romanul scris de Edward. Aşadar, Tony şi Susan există în realităţi diferite. Avem un fel de romaninception, căci citim un roman într-un roman. De foarte multe ori m-am trezit dezgustată de fricile lui Susan, dar moartă de nerăbdare să aflu ce va face Tony mai departe.
Susan este instabilă, crede că totul se învârte în jurul ei şi cu greu m-a convins autorul să îmi doresc măcar să citesc ce îndrugă. Abia pe la jumătatea cărţii aflăm ce a dus la divorţul dintre cei doi, ce o face să se comporte astfel, însă tot nu există o explicaţie logică pentru cât e ea de paranoia.

Romanul scris de Edward este intitulat Animale nocturne, pornind de la porecla pe care acesta i-o oferise fostei soţii, deoarece aceasta nu putea dormi. Acţiunea romanului începe cu Tony, soţia şi fiica lui pornind spre Maine, unde au o casă de vacanţă. Decid să nu se cazeze pe drum şi să conducă toată noaptea pe autostrada aproape pustie. La un moment dat, nişte hăndrălăi au chef de joacă şi are loc o tamponare minoră. Tensiunea creşte şi e clar că nimic bun nu se va putea întâmpla. După un schimb de replici dure, îmbrânceli, ameninţări, pumni şi urlete, Tony se trezeşte singur în mijlocul pustietăţii, în timp ce soţia şi fiica sa au fost răpite.

De aici începe degradarea lui Tony. Interesant este faptul că în film s-au axat mai mult pe romanul din roman. În carte după cum spuneam, ne sunt explicate anumite detalii despre Susan, iar Tony nu face faţă situaţiei. Filmul ne prezintă un Tony nervos, iniţial speriat, apoi destul de curajos şi dornic de răzbunare, dar în carte o ia razna rău de tot.

În final cartea m-a dezamăgit. Tind să cred că dacă autorul ne-ar fi dat să citim doar romanul scris de Edward, cartea ar fi fost o lectură mult mai plăcută. Poate doar cei pasionați de psihologie vor înțelege care era de fapt faza cu Susan, dar eu nu m-am sinchisit să aflu. M-a bucurat în schimb faptul că filmul a reușit să stoarcă ce e mai bun din carte. Un alt lucru care mă bucură este faptul că nu au arătat spectatorilor, degradarea lui Tony. Da, Tony suferă, este distrus, dar se axează pe răzbunare, nu pe sex cu vreo studentă. 😀

Dacă v-am stârnit interesul, găsiți carte pe elefănțelul verde la prețul de 24,99 lei. Eu am primit-o de la Cinemagia și le mulțumesc tare mult. Iar dacă nu v-am convins cu cartea, iaca trailer pentru film. Iar dacă o recenzie pentru romanul Tony & Susan nu v-a convins, eu zic că merită să vizionați măcar filmul: