Story time: Cum l-am găsit pe Pikachu

Marţi, 13. *Ziua începuse cu vestea tristă că se închide Mec Obor*

Ajunsă la McDonald’s Romană după o sesiune de plimbat Victoriei-Romană-haleală mega-Grădina Icoanei-înapoi Romană, nu îmi făcea mai nimic cu ochiul. Să zicem că sunt în perioada aia în care nu mai mănânc fast-food şi mă laud că fac asta de două zile. Come on, toţi facem asta. Ajunşi la Mc/KFC zicem ,,mamă nu am mai mâncat de x zile”, de parcă ne întrebase cineva…

Ştiam că ultima dată când intrasem aveau jucării cu animăluţe pufoase. Uitându-mă în vitrină îl văd pe el, pe Pikachu! Săptămâna asta se dădea startul la pokemoni! Inima mi se umplu de bucurie. Pentru mine, copilăria a însemnat: Happy Meal, Pokemon şi ouă Kinder.(şi se întrebau ai mei de ce au un copil rotofei hehe)

Ce Pokemoni erau săptămâna asta? Meowth, Piplup şi Togepi. Îl voiam pe Pikachu aşa că am ieşit cu gândul că aştept să apară altă dată. Intru pe pagina de facebook McDonald’s România şi ce să vezi? Era şi Pikachu săptămâna asta. Dă-i şi caută-l. Pe la Unirii, pe la Victoriei, nu era fraţilor. Intru iar pe fb şi văd cum lumea se plângea în comentarii că nu e Pikachu nicăieri.

Hop şi eu cu un comentariu:

pika

Csf, n-ai csf, l-am luat pe Togepi şi l-am pozat pe lângă Muzeul Antipa.

14355905_1094144697301617_1804045152_n

A doua zi, să vezi şi să nu crezi, mesaj de la McDonald’s România:

14341783_1094137693968984_1141268952_n

Îmi bătea inima atât de tare… Am dat party pe lync la muncă. Trimiteam mai multe emoticoane cu dancing dude decât o fac de obicei. Şmecheria era că nu îmi scriseseră că mi l-au păstrat strict pe Pikachu, au zis o jucărie şi Dumniezău cu mila.

Ajunsă la dracu în praznic la Costin Georgian, bâjbâi eu ceva până găsesc mecul, căci orientarea şi cu mine nu ne înţelegem neam.

Intru încrezătoare în Mec: Bună ziua, am primit mesaj că am o jucărie rezervată pe numele meu şi arăt mândră ecranul telefonului. Duduiţa 1 se uită ca la curci. Vine duduiţa 2, la fel. Vine managera: Ziceţi numele. De pe fb sau cel real? Ăla de pe fb: C Andreea Mihaela, brb.

O văd pe duduiţă că se întoarce tacticos cu o pungă de pachet, se duce la o cutie de pe lângă cartofii prăjiţi şi inserează în pungă cu mare grijă o jucărie pe care neam de neamu’ meu nu a văzut ce dracu era. Se apropie de mine şi zice ,,Aveţi grijă, ştiţi că mai sunt foarte puţine bucăţi” Băi transpiram pe şirea spinării, zici că făceam trafic cu pufuleţi. Îi văd agăţaţi pe Togepi şi Eeeve, aa păi ce-ai făcut Bobiţă? Bate şi un Eeve acolo.

Iată-mă pe mine, cu punga de Mc ţinută de parcă aveam droguri în ea (ştiţi cum suflă aurolacii în pungă?) Fix aşa o ţineam eu. Abia spre metrou mi-am făcut curaj să verific punga fără să scot pokemonii din ea, mă luau la bătaie boracii dacă vedeau, căci în punguţa mea şifonată, era el, era Pikachu mă nene mă!

Mă lăudasem evident la preceni că mi-a rezervat Mc o jucărie şi cred cu tărie că e Pikachu. V mi-a zis pragmatică: ,,Nu mai e Pikachu nicăieri în Bucureşti” Îi trimit poză cu Pikachu ambalat din punguţa mea: ,, Ce ziceai?”

14365473_1094137683968985_1180841378_n

Aşadar, ce a vrut să spună autorul cu aceste cuvinte?

Când îţi doreşti ceva, face cumva universul să fie bine ca să nu fie rău. De cele mai multe ori, din pură întâmplare. Am dat un comentariu amărât pe facebook în ideea că mi-o vinde cineva un pont că îl găsesc pe Pikachu pe la vreun Mec uitat de lume. Şi iacă-tă că în dorinţa mea de a-l găsi pe Pikachu, a venit el la mine 😀

Am o legătură strânsă cu jucăriile şi am impresia că deşi înaintez în vârstă vreau mai multe. Ţin minte că eram la Mecul de la metrou Unirii cu colegii şi m-am holbat la jucăria din happy meal-ul unei doamne. Eu am acest talent, mă holbez la obiecte, la clădiri, la haine, la oameni (sunt cea mai fericită când mi se şi permite să mă holbez la oameni, dacă omu e frumos, mă holbez domne!) M-am dus la budă şi când m-am întors doamna nu mai era, însă colegii mei erau toţi un zâmbet şi îmi spun:,, Doamna ţi-a lăsat ţie jucăria. A zis că te uitai aşa frumos la ea încât nu a putut rezista să nu ţi-o lase ţie.” Băi m-am topit, jur!

Mulţumesc McDonald’s România pentru Pikachu!  Aţi făcut un copil fericit!

În încheiere, vă invit să nu uitaţi niciodată să vă arataţi latura de copil. Diferenţa e că la mine asta nu e o latură, e laitmotivul existenţei mele. Sunt un copil. Nu mă credeţi? La ce dezordine am în cameră….

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*