Răutăți gratuite

De când mă știu sunt cea mai mică din curtea școlii. Tipa din colț de care se iau toți. Nu mă refer la glumițele cu colegii la care râd și eu pe nerăsuflate, ori momentele în care sunt penibilă și inevitabil urmează crize de râs.

Mă refer la ăia care se iau aiurea întramvai de tine. *Asta se poate întâmpla chiar în tramvai. La cei care expectorează răutăți gratuite. Nu i-ai văzut în viața ta probabil, nu le-ai greșit cu nimic, dar simpla ta existență le provoacă repugnă. Foarte bine, nu trebuie să ne iubească toată lumea. Haideți mai bine să dau un exemple concrete.

De dimineață mergeam spre autobuz și pe străduță erau în pauză angajații unui magazin din zonă. Scufundată în gândurile mele, am tresărit la auzul unui claxon. Mașinile nu au voie pe acea străduță, dar sunt obișnuită cu șoferi care să urle la mine, deși e vina lor că încalcă legea. Era doar o mașină parcată în care alți angajați râdeau în hohote. A fost o scenă tipică de ,,să vezi ce o sperii pe fraieră hăhăhă”. M-a deranjat? Da. Nu am să înțeleg niciodată de ce te-ar amuza astfel de glumițe când ești om în toată firea.

În weekend eram în autobuz și lângă mine era un grup de puștani. Când m-am îndreptat spre ușă unul dintre ei a comentat ceva de nasul meu LUNG. Sunt obișnuită și cu asta, ba chiar fac singură mișto de bârna mea. I-am răspuns că îl am mare, dar lung nu. Schimbul de replici a continuat, dar eram chill. În schimb ei se comportau de parcă se abțineau să îmi dea una și că îi călcasem deja prea mult pe nervi. Adicătelea tot io aia nesimțită domne! Rareori mă enervez încât să urlu la oameni indiferent de vârsta lor. Erau doar niște puștani care se credeau șmecheri. Îi văd deseori cum se iau de femei trecute de 50 de ani…

Dacă eram o fetiță de 14 ani și îmi comentau de nasul meu? M-aș fi înroșit toată și m-aș fi dus acasă plângând. Mi-aș fi urât nasul, fața, tot corpul și existența mea mizerabilă. Spun asta fiindcă fix așa făceam la acea vârstă. Îmi amintesc cum mergeam la meditații și două tipe se uitau la mine. M-au pescuit de pe stradă și am citit pe privirile lor,, de asta ne luăm hăhă”. Mi-au aprins o brichetă lângă față. Normal că m-am panicat, iar ele râdeau în hohote.

La școală fetele se luau cel mai des de mine. Eu nu eram slabă, nu eram frumoasă, bârna intra înaintea mea în orice încăpere, aveam note bune și mâncam ce îmi dădea mami la pachet. Vă dați seama ce proastă eram în ochii lor? Îmi amintesc și acum cum râdeau în hohote dacă mâncam un măr. Că eu eram vai mama mea și nu îmi dau ai mei bani să îmi iau chipsuri. Mă acuzau că sunt imatură în clasa a 6a fiindcă nu aveam prieten.

Băieții se luau mai rar de mine dintr-un motiv foarte simplu. Eu nu mă luam niciodată de ei, nu îi pâram. De fapt, abia dacă vorbeam cu ei. Prin clasa a8a în schimb mă trezeam cu palme peste fund. Vedeam de la alte colege că pâra, urlatul, sau răspunsul cu o plamă pe mecla lor nu funționau, încercasem o altă tactită. Te rog să îți ceri scuze. Știți ce mi-a răspuns colegul? Ita la eaaa, în loc să zici mersi că îți pune și ție cineva mâna pe fund.

Știu că în timpul școlii toate astea par copilării, dar lucrurile pot degenera urât rău de tot. Sunt al naibii de sigură că acei copii care se amuză pe seama altora prin miștouri, bătăi, aruncat de mâncare, etc. se vor transforma în asistați social, pușcăriași, violatori, ba chiar politicieni!

Vă gândiți probabil: Bine Andreea, dar dacă nu ai cerut ajutorul nimănui, să fii sănătoasă! Părinții mi-au reproșat că nu am ripostat. Nu știu să îmi fi luat cineva apărarea. Câteva colege azi îmi luau apărearea și mâine se luau fix ele de mine. La profesori nu m-am dus niciodată fiindcă știam că fac mai rău. Nu am văzut niciodată vreun copil exmatriculat. Pentru directoare era important ca elevii să fie fără pată. Dacă vrea să dea la Academie? Îi distrugem viitorul! Oh…deci faptul că o singură puțlama poate distruge emoțional zeci de copii, nu se încadrează la viitor distrus?

Stați liniștiți dragi profesori. Nu a dat nicio pușlama la academie. Nici măcar nu au terminat liceul. Fetele care s-au luat de mine fac acum al doilea sau al treilea copil. Și-au luat bătaie de la iubirea vieții lor încă de pe băncile școlii. Își găsesc greu loc de muncă, iar când găsesc, banii se duc pe scutece și lapte praf. Vă dedic cu drag piesa Who’s laughing now by Jessie J.

 

Am scris aceste rânduri fiindcă am citit pe Linkedin următoarele:

Salvati Copiii Romania a lansat un proiect de conștientizare a amplorii bullying-ului în școli. Așa am aflat că în România stăm foarte prost la acest capitol.

Adică:

– 3 din 10 copii din sunt excluși din grupul de colegi;
– 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;
– 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor;
– 17% din copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%;
– România se află pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul.

Vorbim despre lucruri care aparent sunt o joacă, dar pot afecta copiii pentru toată viața lor. Detalii despre campanie și ce puteți face dacă știți copii care sunt victime ale bullying-ului, puteți găsi aici: https://lnkd.in/ep6HsAc

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*