Oro Toro by Osho- A zecea locaţie în România *woop woop*

La mine totul se învârte în jurul mâncării. Toată ziua mă gândesc: ce să mai mănânc? Bineînţeles, nu uit să am grijă de mine. Ies la alergat de două ori pe săptămână, consum multe legume şi fructe şi beau cel puţin 3 litri de apă/zi. Protuberanţa din tricouri pe care o vedeţi voi prin pozele de pe facebook/instagram e un mister. Cred că reţin apă…tre’ să iau Apuretin! 

Recunosc, sunt o devoratoare de hamburgeri. Am avut cândva intenţia de a mă lăsa de carne. Nu din pricina filmuleţelor în care animalele sunt tratate cu cruzime, nu sunt nebună să mă uit la aşa ceva. Am vrut să mă las de carne aşa out of nowhere şi pot spune că am avut voinţă şi cam atât.

Cu mâncarea nesănătoasă am cea mai lungă relaţie de până acum. Paste, burgeri, cartofi prăjiţi, ciocolată (zilnic) tot tacâmul frate!

Ei bine, de data asta, Oro Toro by Osho s-a gândit şi la locuitorii sectorului 5, să nu se mai care ei până în Afi sau Centrul Vechi pentru un burger sănătos (adicătelea mare şi suculent). Ne-au deschis frumos, a zecea locaţie Oro Toro din România în Vulcan Value Center.

Am mai încercat burgeri la Burger Box (care a murit) The Harp şi Shift Pub. Preţurile diferă, la fel şi cantitatea, dar, câştigă detaşat Oro Toro. De ce? Fiindcă au preţuri pe care şi le permite şi studentu’, sunt gata repejor  şi porţia e mai mult decât destul pentru o persoană. Transpiri niţel până îl termini.

Ca să înţelegeţi cum e cu preţurile, cantităţile şi ce conţine vă las exempul cu burgerul pe care îl comand mereu când merg la ei, Yoyo Burger:

14390653_1343464255672031_91273801594036642_n

Pe burgăraşii ăştia mişto şi mulţi alţii mai fancy cu somon/veggie sau alte nebuni, găseşti Oro Toro în AFI Palace Cotroceni, Promenada Mall, Mega Mall, Băneasa Shopping City, Plaza Romania, Bucureşti Mall ( Vitan ) şi foarte curând în Veranda Mall.

Mie deja îmi lasă gura apă…când mergem? 😀