Nu suport să vorbesc la telefon

Sunt genul acela de persoană care dacă răspunde apelurilor e sărbătoare. Dacă telefonul meu revine la setările din fabrică și pierd numerele nici măcar nu mă obosesc să le recuperez. Am difuzorul stricat de câteva luni și îmi e lene să merg cu el în service fiindcă oricum nu vorbesc la telefon.

În weekend m-am trezit cu patru apeluri de la același număr și asta mă scoate din pepeni. Dacă omul nu ți-a răspuns prima, nici a doua oară, crezi că al patrulea apel o să îi creeze remușcări? Nu! Nici până astăzi nu am aflat cine m-a sunat, dar nu mă mai obosesc să dau sms-uri cu bună ziua, nu am numărul, îmi puteți spune vă rog cine sunteți? Poate doar dacă într-adevăr aștept un apel important, însă deseori se dovedește a fi o reclamă de la Cora/ Bancpost.

Suntem în era tehnologiei. Am adresa de mail publică, profil de Linkedin, Facebook, Instagram, iar dacă ai numărul meu poți da un SMS sau un mesaj pe whatsapp. Așa că astăzi vă povestesc câteva chestii ciudate pe care le fac pentru a evita să vorbesc la telefon. Dacă ce am spus mai sus nu v-a convins, simt nevoia să mă repet. Eu chiar nu suport să vorbesc la telefon!

  1. Când am de ales între a suna/ a da sms/ mail am să aleg mereu mail;
  2. Jurnalul meu de apeluri arată ceva de genul: Tati, Mami, Cineva de la muncă, număr necunoscut la care nu răspund;
  3. Dacă sunt nevoită totuși să dau telefon nu aștept până îmi spune robotul că x nu răspunde. A făcut de două ori țrrr și gata că tot la apeluri nepreluate apare;
  4. Telefonul meu este MEREU pe silențios;
  5. Am zile în care pur și simplu nu răspund nimănui;
  6. Cred cu tărie că în urma apelului nepreluat trebuie apelat la sfântul sms.

Oricât de ciudat ar părea, este pur și simplu ceva ce mie nu îmi place. O parte dintre prieteni mă caută de mult doar în scris (fiindcă știu că la telefon nu răspund) iar părinții mă caută pe whatsapp. Cel mai mare noroc îl am cu prietenul meu care mă înțelege și astfel scap de vorbitul la telefon despre nimic în autobuz, metrou sau înainte de culcare. Pe lângă faptul că nu îmi place să vorbesc la telefon, mă întreb mereu despre ce naiba vorbesc oamenii la telefon. Câte chestii să ai de povestit încât să pară că ți-ai lipit telefonul ăla de ureche?

Imagine this:

Dimineața în mijlocul de transport în comun.

Un el sau o ea răspunde la telefon.

Tu ca simplu pasager auzi ce spune ăla de la celălalt capăt.

Ce faci?

Îi răspunde: în autobuz.

Unde?

În autobuz. *el/ea vorbește normal că deh, e autobuz nu tarlaua maică-sii.

Unde?!

În autobuz!!!

Ah… unde mergi?

La școală.

Unde?

În momentul ăla eu trebuie să fac vreo 5 incantații și să îmi imaginez iepurași zburători ca să nu îi smulg teleofnul și să urlu: E ÎN AUTOBUZ ȘI MERGE LA ȘCOALĂ DĂ-I ÎN PANA MEA SMS!!!

P.S. Aștept ziua în care oamenii vor înceta să vorbească la telefon în metrou. Nu e semnal. Get used to it!