New Year, New Me Bullshit

Am tot citit articolele altora despre 2017 și efectul de turmă e mult prea puternic.

Mă voi rezuma la o listă scurtă(sper eu) de învățăminte/realizări din anul ce tocmai a trecut căci poate vreți să vă reveniți după sarmale, salată beof, cinzeacă, nebunii. Așadar, ce au reușit ai mei 2 neuroni să învețe în 2017?

  • Am învățat că nu e nevoie de mulți bani pentru a călători. Îmi planificasem câteva destinații, dar au fost înlocuite de altele spectaculoase. Anul acesta sper să îmi pun rucsacul în spate fără să îmi mai fac griji cine vine cu mine.
  • Am încercat să fac fapte bune. Spun încercat căci e mereu loc de mai multe. Am donat saci de haine, cărți, jucării, am adoptat copaci și susținut oamenii care vor să facă bine. Din păcate nu toate campaniile s-au încheiat cu succes, dar am rămas cu satisfacția că sunt totuși oameni care încearcă.
  • Am petrecut prea puțin timp cu cei dragi și regret. Îmi imaginam 2017 altfel fiindcă am făcut promisiuni de care nu m-am ținut. Nu am mulți prieteni și aș vrea ca de acum încolo să să le arăt cât de mult îi apreciez pentru că au rămas.
  • Am muncit până la epuizare și m-am ales cu nimic. Încerc să nu explodez de clișee, dar banii sunt doar niște cifre. Nu te vor ajuta să te bucuri de o cafea la supra preț dacă o bei singur. Am greșit punând banii pe primul loc și cred că e cel mai mare regret al meu. Și nu, nu am poze cu #myDubai și nici nu am stat la coadă la Pandora. Mi-am dorit mai multe cifre într-un cont și am uitat ce e de fapt important. Am ratat evenimente, momente importante din viața prietenilor mei, ore bune de somn și mă bucur măcar că a trecut acea perioadă.
  • Am fost la festivaluri pentru a mă deconecta și am legat niște prietenii de care sper să mă bucur mulți ani de acum încolo.  Anul acesta mă așteaptă mai multe festivaluri și în sfârșit voi ajunge și la Electric Castle. See ya there!
  • M-am reapucat de învățat. Nu mi-a plăcut niciodată la școală și dacă îi duc vreodată dorul e fiindcă îmi lipsesc colegii din liceu. Am realizat câte lacune am și că sunt acum într-o perioadă în care nimeni nu îmi va impune ce să citesc sau să studiez. Abia aștept să devorez cartea despre dinastia Tudor și vreau să mă apuc de repetat tabelul periodic al elementelor. God knows why :))
  • Am învățat (oarecum) să mă mulțumesc cu ce am. Mi-am cumpărat mai puține haine, produse de make-up și îngrijire față de alți ani și mă gândesc de 10 ori înainte de a cumpăra ceva. Probabil de aia a durat 3 ani să îmi cumpăr Catan și Activity.
  • Am înnebunit cu G-Eazy! Am tricou, album, stickere, de fapt în timp ce scriu îl ascult. Somebody stop me!

Cam atât! Fie ca noul an să vă aducă numai bucurii, sănătate şi linişte sufletească!

 

 

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*