Recenzie: Jocul lui Gerald de Stephen King

recenzie carte

Vă povesteam luna trecută că am găsit această carte la Kilipirim cu 5 lei. Eu mai citisem de la Stephen King doar Carrie, pe care am urât-o din tot sufletul. Am zis să îi mai dau o şansă şi aceasta părea chiar interesantă. După primele pagini deja m-a prins povestea, deși sunt foarte fricoasă la orice ține de genul horror

Recenzie Jocul lui Gerald

Cartea Jocul lui Gerald descrie un joc erotic al soţilor Burlingame care ia o întorsătură macabră. Gerald o leagă pe Jessie de pat cu cătușe, însă față de dățile trecute aceasta se declară plictisită de acest joculeț al lor. După multe încercări de a-l convinge să îi dea jos cătușele căci nu mai vrea (nu e cam tipic feminin ce povestesc eu aici?) soțul ei consideră că ea joacă un rol, rolul fetei care refuză și îi este teamă, ceea ce îl excită și mai mult. În urma unui exces de furie combinat cu panică, Jessie îl lovește pe Gerald cu picioarele în ce are el mai de preț. Nu v-ați prins? Mă refer la alea cu care a decorat Firea orașul.

Coșmarul lui Jessie începe când realizează că Gerald e mort. Fiind cardiac, uimirea, șocul, lovitura la cap, adrenalina (naiba știe) toate acestea i-au pus capac. Urmează zile în care Jessie rămâne legată de pat cu cătușele, doar în chiloți, într-o casă în mijlocul unei păduri. Urmează multe nopți în care protagonista își amintește toată copilăria, se ceartă cu vocile din capul ei și imaginația îi joacă feste. La un moment dat, are chiar și un musafir, însă Stephen King reușește să ne țină în suspans încât să nu ne dăm seama dacă ce se întâmplă este real, sau doar rodul imaginației personajelor.

Cartea aceasta m-a convins să mai încerc romane scrise de acest autor. Partea funny este că eu citesc în general în public, adică prin transportul în comun. Fix la o scenă cu musafirul misterios, un domn slăbănog, străveziu și destul de beat, îmi pune mâna pe carte și se uită cu ditai ocheanele la mine. Vă dați seama că am zis că mor în secunda aceea.

Romanul îl găsiți aici. Spor la citit și nu stingeți lumina!

Și pentru că o recenzie pentru o carte precum Jocul lui Gerald nu este completă fără un film, conform IMDb anul acesta apare şi film. Uptade: Între timp a apărut filmul și e bun, oleacă scary, puțin confusing, adică perfect de vizionat.