Joc: Design Home aka. Nu am bani de canapea

Poză preluată de pe digitaltrends.com

De câteva luni sunt obsedată de un joc. Se numește Design Home și la prima vedere pare destul de pueril. Am înlocuit îmbrăcatul păpușilor cu decoratul camerelor, doar că de acest joc am devenit dependentă. Am 719 camere decorate și doar la 234 am câștigat ceva.

Ce trebuie să faci în joc

Te-ai prins după nume că trebuie să decorezi. Ideea este că fiecare cameră are câteva requirements. După ce ai decorat camera conform culorilor/ materialelor/ brandurilor cerute, îți poți înscrie camera în competiție. Decorând camere faci bani, doar că ai nevoie de bani pentru a decora conform cerințelor. Ca să îți înscrii camera, ai nevoie de 15/ 25 de chei pe care le faci votând alte camere.  Cu cât ai camere cu mobilă din ce în ce mai scumpă crești în level, ceea ce îți oferă noi decorațiuni. Adicătelea este un întreg lanț trofic.

Tips & Tricks

  • Încearcă să faci zilnic camera de la daily fiindcă te costă doar 15 chei și îți dă cei mai mulți bani (2500 $) și în plus de asta nu are cerințe specifice;
  • Pentru mai multe diamante poți urmări clipuri, ori completa diferite task-uri. În felul acesta afli de de alte jocuri faine și nu dai bani reali pe diamante;
  • Înainte de a da cu banii pe mobilă, verifică și celelalte camere. Vezi ce mobilă ar îndeplini condițiile și altei camere;
  • Urmărește ce fac cei cu rating mare, inspiră-te de la ei;
  • Pentru living încearcă să ai canapeaua și fotoliile din aceeași serie;
  • Folosește cât mai puține culori, nu fă un curcubeu de vomă. Poți decora o cameră întreagă cu verde, sau cu alb și verde. Am obsrvat că indiferent cât de bine arată piesele, când se adună mai multe culori și texturi notele sunt mai mici;
  • Obișnuiește-te cu ideea că notele se mai dau și random.

Prețuri

Aplicația poate fi descărcată din App Store/ Google Play gratuit, iar diamantele și decorațiunile din ediție limitată pot fi cumpărate pe sume destul de rezonabile zic eu. De exemplu, când apare o serie nouă de decorațiuni care conține în general 2 tablouri, o plantă și două chestii pentru masă costă 9,99 lei. Cât despre diamante, cu 24,99 lei poți cumpăra 7,875 de diamante. Acestea îți ajung pentru tablouri, plante și lumânări pentru multe camere.

Din cauza acestui joc eu….

  • Cum văd ceva mobilă fancy zic: Asta e din Design Home! 
  • Votez camere pentru a obține chei în fiecare zi. Nu contează dacă sunt la masă, în metrou, sau la o întâlnire. Am nevoie de cheile alea nenorocite;
  • Mă provoacă să accept faptul că nici măcar într-un joc nu am bani de mobilă;
  • Îi conving pe oameni să se joace ca să pot împrumuta mobilă de la ei și mă depășesc la notă 🙁 

P.S. Se pare că nu sunt singura obsedată. Am găsit acest articol pe VICE și acesta pe digitaltrends.com 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*