Film: Taxi 5

Mașini, franceză și vomă.

Săptămâna aceasta am fost la premiera filmului Taxi 5 și vreo 30 de minute m-am întrebat la ce naiba mă uit. În capul meu erau fix cele trei cuvinte de la început.

Aparent acest film este la a cincea parte (nu v-ați fi așteptat la asta după nume) și este o comedie franceză. Personajul principal este Sylvain Marot, un polițist din Paris care arată precum o versiune Vin Diesel pe mai puțini steroizi. Precum recent menționatul și acesta este pasionat de mașini și femei. Cea din urmă pasiune îi va aduce transferul în departamentul de poliție din Marsilia.

Vin Diesel ăsta se visează la forțele speciale, doar că primarul din Marsilia are alte planuri pentru el. Îi pune în cârcă misiunea de a prinde o bandă de hoți de bijuterii intitulați italienii. Cam asta este treaba polițiștilor, să prindă răufăcători, doar că Sylvain este singur pe tarla. Are ce-i drept în subordine o echipă, dar e formată din dubioși demni de un episod American Horror Story.

Norocul său este că într-una dintre patrulele sale dă peste un șofer de Uber foarte prost, Eddy Maklouf. Acesta este nepotul unui faimos șofer de taxi și cunoaște Marsilia ca în palmă. Astfel se formează un duo dinamic, un fel de 21 Jump Street în care în loc de gogoși se servesc baghete. Cei doi sunt foarte amuzanți și pe parcursul filmului se leagă o prietenie frumoasă.

Ok și care e legătura cu taximetria?

Unchiul lui Eddy este cunoscut datorită taxiului său alb. Un Peugeot personalizat gata să prindă viteze demne de Fast & Furious și foarte multe butoane de control. Băieții cei răi care furau bijuterii nu puteau fi prinși cu mașini normale, așa că Sylvain dorește să pună mâna pe taxiul legendar.

Între timp am mai înțeles și eu ce se petrece și am ajuns să râd. Nu am văzut multe filme în franceză și cred că mi-a fost greu să rezonez cu umorul. Nu încerc să insinuez că umorul francez e într-un fel sau altul, dar nu voi râde la oameni care vomită indiferent în ce limbă este filmul.

La început nu mi-a plăcut fiindcă umorul îmi amintea de American Pie și deja am făcut referire la mult prea multe alte producții americane. În rest am râs pe săturate, nu m-a uimit deznodământul căci este previzibil, dar m-a convins să văd și celelalte filme din serie.

Știu că am început prin a spune cât de confuz și dubios e filmul, dar chiar mi-a plăcut și nu mă așteptam. În continuare consider că are câteva scene dubioase, dar cine sunt eu să mă credeți? Mergeți la cinema să-l vedeți și decidem după 😀

 

Filmul apare în cinema astăzi.