Film: Adevăr sau provocare/ Truth or Dare

Rareori, aterizez în sala de cinema fără prea multe informații despre filmul pe care urmează să îl văd. Săptămâna trecută am fost la Adevăr sau provocare, un film al cărui gen nu îl cunoșteam. După câteva  minute aflu că filmul pentru adolescenți la care mă uitam era de fapt…un film horror cu adolescenți!

Că vorbesc la filme v-am zis deja. Știu, omorâți-mă, shame on me. Dar că mă sperii rău de tot la orice film horror v-am spus? Știți scenele acelea întunecate dinainte să apară Boogeyman? Da, chiar și la alea țip, sau îmi acopăr fața, urechile, mă rog la sfânta macaroană să am mai multe perechi de mâini ca să mă acopăr cu totul.

Truth or Dare este un Horror/ Thriller despre un grup de tineri care își petrec vacanța de primăvară în Mexic. Olivia (Lucy Hale – Pretty Little Liars) Lucas (Tyler Posey – Teen Wolf) Tyson (Nolan Gerard Funk – Awkward) Markie, Brad și Ronnie formează un grup tipic de tineri înainte de absolvire. Câțiva orientați spre carieră și voluntariat, restul în party mode. Olivia este good girl next door, doar că în Mexic se lasă vrăjită de un necunoscut pe nume Carter. Acesta îi duce într-o biserică părăsită pentru a juca adevăr sau provocare.

Exercițiu de imaginație. Ești într-o țară străină. E beznă, ai băut și un necunoscut îți propune să mergi într-o biserică părăsită. Ce faci? Normal că accepți, lel :)) Altfel nu s-ar mai crea filmele de groază. Doar că ce te faci când filmul e pe bune? Regulile sunt simple. Dacă doi oameni aleg adevăr, al treilea ese obligat să aleagă provocare. Dacă minți, ori nu duci la capăt provocarea, sau chiar refuzi să joci, mori.

Chiar dacă sunt o fricoasă și jumătate, am văzut destui oameni în sală care să tresară la câteva scene așa că îl recomand. O să și râdeți mult fiindcă deși situația în care tienrii se află este critică, ei aleg cumva să pună problemele lor amoroase pe primul loc. Dialogul este de-a dreptul pueril, dar nu e ca și când acest film va fi nominalizat la premiile Oscar.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost modul în care jocul a schimbat personajele. Cu toții știm, în situații limită oamenii își dau aramă pe față. Doar că la finalul filmului veți avea parte de o surpriză. Pe mine una finalul m-a lăsat mască. Nu mă așteptam și cred că finalul e cea mai bună parte din film. Nu în sensul că vă veți bucura că se termină în sfârșit, dar mai bine uitați-vă la film și vorbim după dacă aveați acest deznodământ în minte 😀

În caz că numele și acțiunea filmului v-au dus cu gândul la Nerve, aveți dreptate. Cele două filme seamănă. Marea diferență ar fi că Nerve este de acțiune și jocul este creat de oameni, iar în Truth or Dare jocul este *hint*posedat*hint*.

 

Detalii tehnice:

  • Premiera în România: 4 mai 2018;
  • AKA Blumhouse’s Truth or Dare;
  • Produs de Blumhouse Productions;
  • Distribuitorul internațional: Universal Pictures;
  • Distribuit in Romania de: Ro Image 2000.

 

P.S. Marius, data viitoare când mă duci la film, asigură-te că mi-am făcut temele și că îmi iau păturica în rucsac la filmele horror 😀