Familia tradițională promovată de librari

Cum învârteam eu din rotița de la mouse pe Facebook am dat de acest spot. Inițial m-am entuziasmat crezând că în sfârșit există o librărie în Teleorman, dar nu era cazul. Clipul este postat de Casa Cărții Suceava și filmat într-o librărie numită Alexandria. Nume predestinat, clar.

Reacțiile sunt evident negative. Oricum o dai, ideea de a folosi librari (adicătelea oameni citiți, cu mintea teoretic deschisă) într-o campanie de promovare a familiei tradiționale este greșit. Sinceră să fiu nici nu prea le cred când spun că pentru ele tatăl e bărbat, că la naiba, nu apare niciun bărbat în clip. Discriminare!

După jocul actoricesc ai spune că este o reclamă la Kosmodisk, but nope. Este o ceva…o extorsiune a unui…un mix între patriotism, religie și iz de TVR. Însă ce este interesant de analizat este finalul. Clipul se încheie astfel:

Ești bine venit. chiar dacă nu îmi împărtășești valorile!

Atâta timp cât nu mi le impui pe ale tale!

Superb!

Cred că suntem cu toții atât de ocupați să-i judecăm pe alții fiindcă nu sunt și nu gândesc ca noi încât uităm esența. Suntem diferiți și fix asta face toată treaba asta interesantă. Mi se pare minunat când oamenii se acceptă unii pe alții. Pentru mine spotul ăsta se traduce prin faptul că și familiile netradiționale, necreștine sunt binevenite în librărie că până la urmă sunt oameni, cumpără cărți, deci profit.

Mă întreb serios dacă ar putea gândi așa și cei care fac spume la gură când aud că Țața Floarea e votantă PSD. E alegerea ei. Bună, proastă, este dreptul ei și trebuie să treci peste.

Acestea fiind spuse, serios că îmi place clipul! Poate greșesc. Ori poate am nimerit ciupercile greșite la Electric Castle. Who knows?

Între timp, CCR a decis că România trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE. Pași mărunți 😀