Extrase din Despre curajul de a ne lăsa văzuți de Dragoș Bucurenci

Am cumpărat cartea aceasta la impuls. Titlul m-a dus cu gândul la o carte destinată oamenilor fricoși (ca mine), acelora cărora nu le place să fie în centrul atenției și cum să treacă peste astfel de momente. Cartea este complet altceva, dar am devorat-o din scoarță în scoarță.

Dacă v-ați uitat vreodată pe PRO TV su siguranță vă sună cunoscut numele autorului. În afara omului de televiziune pe care îl știm cu toții, Dragoș este licențiat în istoria artei, cu un master în administrarea afacerilor la universitatea Stanford și a pus bazele ONG-urilor Salvați Delta și Mai Mult Verde.

După cum spuneam, cartea nu ne învață să fim curajoși. Este mai degrabă o colecție de povestiri și articole ale autorului. Aș numi-o aproape o autobiografie fiindcă ne detaliază despre copilăria sa. Și fiindcă este o carte atipică, dar este încadrată la dezvoltare personală, în loc de o recenzie  propriu-zisă am să inserez câteva citate care pe mine m-au impresionat/ motivat.

În loc să modeleze mințile și sufletele elevilor, în loc să ne dezvolte gândirea critică, creativitatea, curajul, discernământul și responsabilitatea, școala de care am avut eu parte părea să aibă ca obiectiv general uniformizarea spiritelor, chiar cu prețul mutilării lor.

Manualele obligatorii de istorie nu fuseseră aproape deloc revizuite după 1989 și debitau aceleași enormități naționaliste pe care Nicolae Ceaușescu își construise o întreagă ideologie în ultimele două decenii ale dictaturii.

Dintre toți profesorii ;i mentorii mei, fumatul m-a învățat cel mai bine că succesul este un drum, nu o destinație și că este mai mult despre lupta cu sine decât despre competiția cu ceilalți. Indiferent cât de grele sunt obstacolele, indiferent cât de descurajante sunt înfrângerile, important e să nu te oprești niciodată din a face ceea ce ai spus că vei face.

Când am ieșit prima dată din țară, prin 96, mi-aduc aminte (…) cursul de politețe din lumea civilizată. Să nu cumva să spui nu din politețe, că a doua oară nu te mai întreabă nimeni dacă vrei. Și să spui tu primul dacă vrei ceva, să n-aștepți să te întrebe, că n-o să te-ntrebe. Paisprezece ani de politețe românească au fost pulverizați în două fraze.

Dacă te uiți la mașinile care circulă pe bulevardul Magheru și faci o comparație cu ceea ce se poate vedea pe Oxford Street sau pe Champs Elysées, poți crede că românii sunt unii dintre cei mai înstăriți europeni.

Pentru că nu știm să pierdem, avem grijă să nu ne fie bine nici atunci când câștigăm.

A fost odată ca niciodată o mioară bârsană care vorbea neîntrebată. Ea i-ar fi învățat de bine și ăe cioban, și pe Salam, să pună mâna și să facă ceva, dacă primul n-ar fi fost ocupat cu alegoria moarte-nuntă, iar cel din urmă să-ți plângă de milă pe la vreun botez.

Cu timpul, ajungem să nu ne mai punem întrebarea elementară, la ce folosesc emoțiile, pentru că suntem prea ocupați să scăpăm de ele.

…dacă nu aveți de gând să vă împrieteniți foarte curând cu tristețile voastre, să știți că veți face o faptă bună dacă le veți îngădui celor din jurul vostru s-o facă.

Acestea sunt doar o parte. Restul erau mult mai lungi, ori era nevoie de un întreg capitol ca să aibă sens. Cartea o găsiți pe elefant la prețul de 17 lei. Este un preț minuscul pentru o lectură atât de plăcută. Clar intră în lista de favorite pe anul acesta.