Enigma Otiliei în benzi desenate

În perioada liceului, Enigma Otiliei a fost singurul roman pe care l-am citit cu drag și chiar a rămas în lista mea de favorite. Doar că niciodată nu m-am gândit la o versiune ceva mai friendly a acestuia.

Astăzi am fost la Lansararea Enigmei Otiliei în benzi desenate. Evenimentul a fost organizat de  Muzeul Municipiului București în Casa Filipescu- Cesianu. Casa memorială este în zona Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și Sevastopol. Balaban ar fi mândră de mine dacă ar citi că aceasta este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, ha!

Revenind la eveniment, a fost minunat să văd oameni de toate vârstele interesați de această inițiativă atât de necesară dacă mă întrebați pe mine și mă bucur că cineva s-a gândit la o soluție prin care să îi apropie pe copii de lectură.

Autorul este Mihai Ionuț Grăjdeanu (desenator “Istoria alternativă a Literaturii Române în benzi desenate”) și el a venit cu ideea asta faină de a transpune în benzi desenate operele literare. Astăzi a fost lansat volumul doi, care conține Enigma Otiliei și Hagi Tudose. Revista este ușor de parcurs, are în jur de 30 de pagini și cel mai interesant aspect dacă mă întrebați pe mine, este că respectă replicile și descrierile din carte. 

Deși are puține pagini și nu acoperă tot firul narativ, așa cum s-a precizat și la eveniment, între 30 sau 0 pagini citite, parcă mai bine 30. Țin minte că mie mi-a fost foarte greu să citesc romanele la acea vreme fiindcă nu îmi plăceau și dacă le avem sub forma unor benzi desenate cred că mi-ar fi făcut plăcere să le citesc.

Autorul nu a dorit doar să creeze benzi desenate diferite față de e găsim pe piață, ba chiar să îi îndemne pe copii să învețe prin desen. El organizează ateliere de bandă desenată unde copii învață ce este o bandă desenată, cum se face una și se plimbă cu aceste ateliere prin toată țara. Îmi pare tare rău că nu mă mai încadrez la vârsta grupului țintă.

Pe Mihai îl găsiți aici și dacă sunteți interesați, volumul costă 15 lei. Din păcate nu am găsit de unde se poate achiziționa, eu am cumpărat un exemplar la lansare. Știu că în librării nu sunt fiindcă momentan nu au un tiraj foarte mare, iar online momentan nu se găsesc. Însă există acest grup de Facebook dacă aveți întrebări, curiozități, etc.

Evenimentul a marcat închiderea “Salonului BD – Povești din București în benzi desenate”, ajuns la cea de-a V-a ediție. Btw, vă recomand cu căldură să vizitați muzeul și vă las mai jos detaliile.

Adresa: Calea Victoriei nr. 151
Program de vizitare: Miercuri – Duminică, 10:00-18:00
Casa de bilete se inchide la 17:30
Expozitia „Muzeul varstelor”

5 lei – bilet întreg
2 lei – bilet redus (elevi, studenți, pensionari)
Intrare gratuită pentru copiii sub 7 ani.