Cum fu’ la #BLP14?

DSCN5829

Zilele trecute am fost la Bloggers Lan Party, ediția cu numărul paișpe. Eu nu sunt o veterană, dar aceasta a fost a treia ediție la care am participat. Când a trecut atâta tiiiimp? 😱  Mă bucur să văd că evenimentul ia amploare, iar această ediție a fost visă! Am încheiat citatul din Băduleasca :))

Pentru prima oară, BLP s-a întins pe mai multe zile și la un nivel mult mai mare. Al paișpelea LAN Party a fost găzduit de East European Comic Con 2017 @Romexpo. Nu mai era doar o mică petrecere între gameri. Eram parte din omuleții invitați la Comic Con, cu standul nostru și am văzut o groază de copiii interesați, dornici să se joace, să afle despre ce e vorba și mă bucur nevoie mare 😀

Din nou, m-am înscris la tot, fără a avea pic de talent. Totuși, am văzut o evoluție. La Unreal Tournament am reușit să nu ies pe ultimul loc în tura mea, la Space Team am ieșit pe 3 (cred),  iar la Activity am avut ca adversari o echipă muult prea bună ca să sper la finală. Și în aceatsă ediție s-a jucat NBA 2k17 și am făcut echipă cu Găbița. Lorena și Andi ne-au bătut de ne-au uscat, daaar am fost tare bucuroase să ne vedem adversarii ajunși în finală! WOHOO!  Nu știu dacă Battleships era pe listă, dar aveam niște tablete de la Lenovo al naibii de faine, numai bune pentru grafică. Când eram mică râvneam la așa ceva. Mă visam desenând fan art-uri toaaatăăă ziua. Doar că ce să vezi? Când  m-am  băgat la Battleships nu mai avea baterie. Așa că am jucat varianta clasică, pe hârtie.

DSCN5866

Aici mă puteți vedea bucurându-mă în toată splendoarea fiindcă reușisem să dau coș. Adică schema PĂTRAT PĂTRAAAAT a funcționat!

DSCN5861

Nu am reușit să ajung și vineri, dar recunosc că încă simt oboseala acumulată în cele două zile. Mi-a plăcut la nebunie că duminică am fost liberi să jucăm după bunul plac, fără stresul vreunei competiții. Și pentru că e BLP, evident, Panaiții s-au vorbit iar la premiu. Voi chiar faceți cu rândul, jur!

Shout out to Lorena, care a ajuns în finala NBA și ne-am uitat cu toții la acel meci cu sufletul cât un purice. Vasilescu și cu Ami au venit să vă ia banii  și Cosmin au venit să ne ia biletele pentru Untold. Din adversari au devenit coechipieri și au fost câștigătorii acestei ediții. A fost un meci frumos, ne-au ținut în suspans și ce să mai, mai vreau NBA la BLP. Poate așa învăț și eu altceva în afară de pătrat.

Zilele următoare voi reveni cu câteva gânduri despre Comic-Con. Nu am fost pentru prima oară la dânsul, dar de data aceasta a pus mai mult accent pe gaming. A fost interesant să mă împart între BLP și dorința mea de a face poze cu cosplayeri, ori pe tron. Am făcut dăcât 4. Mulțumesc BLP! Nu m-am gândit vreodată vă voi petrece atâtea ore la Comic-Con căci urăsc aglomerația din tot sufletul.

Also, am încheiat weekend-ul la KFC, ca orice om care se respectă.

DSCN6047

P.S. Primul meu giveaway s-a încheiat. Rămâi pe aproape pentru a afla norocosul/norocoasa :3