Cum chemi un candidat la interviu

Vineri seară.

O oră până la terminarea programului și destulă cola zero încât să mă gândesc la ce serial să mă uit în weeeknd.

Primesc notificare pe telefon că am primit un mail. Citesc ,,invitație la interviu”. Nu îmi amintesc să fi aplicat la vreun post de curând, dar hai să verific. Sunt genul acela de om care își verifică la cel mult 3 zile mail-ul și chiar răspunde. O tipă îmi spune că am aplicat pe hipo.ro la un job și să vin la interviu pe 7 noiembrie, adică astăzi s-ar fi ținut interviul dacă nu îmi sărea muștarul. Am postat schimbul de mailuri pe linkedin și reacțiile nu au întârziat să apară.

Țin să precizez că nu voi divulga persoana, ori compania și că am încercat să îmi maschez indignarea printr-o glumă. Evident că nu mi-a ieșit :))

Cum m-a abordat:

Buna ziua, Andreea,

Multumim ca ai aplicat la anuntul de “Junior Content Marketer” de pe hipo.ro. Te invit la un interviu pe aceasta tema, marti, 7 nov, ora 18,00. Sediul nostru este (informatii pe care nu le fac publice)

Ca punct de reper, suntem in interiorul (informatii pe care nu le fac publice)

Multumesc,

G.

Cu ce a greșit?

În primul rând, când abordezi un candidat, îl întrebi dacă mai este interesat. Credeți-mă că există cazuri în care un om să aplice activ și în câteva zile deja să semneze contractul. Unii cred că trăiesc cu impresia că dacă ai un job de oferit, ăla care refuză e prost sau leneș. Sunt multe motive la mijloc și sunt zeci de statistici free to check pe interneț + articole ale specialiștilor care vincu argumente să susțină că un angajat nu pune preț doar pe bani. Că dacă era așa…făceam toți videochat, sau ne implicam în politică 😀

În al doilea rând, un interviu se stabilește de comun acord. Înțeleg că ea, ori superiorii aveau un program încărcat. Putea să îmi ofere variante, sau să îmi spună pur și simplu la final: poți ajunge? Cu o simplă întrebare mie mi se arăta că am dreptul la reprogramare, sau chiar refuz. Dar când tu apari cu acest mail impunător, nu te supăra te rog că o să îți răspung urât.

Cum i-am răspuns:

Buna seara, G,

Permite-mi sa indraznesc sa spun ca cei de la HR nu s-au uitat pe aplicatia mea atent. Daca o faceau, observau ca am doua locuri de munca in momentul de fata. Mai observau si ca am lucrat (putin ce-i drept) in recrutare. Am sa mai indraznesc sa spun ca acest interviu suna ca un cupon de pensie. Vine fix cand nu esti acasa. Mi se pare normal sa stabilim impreuna o zi si un interval orar convenabil pentru ambele parti. Sunt sigura ca aveti multi candidati doritori, asa ca eu imi anunt neparticiparea.

O seara buna iti doresc!

*Virgula înainte de nume este pusă intenționat în răspunsul meu. I-aș fi spus că îmi amintește de Garcea din Vacanța Mare, dar deja simțeam că am exagerat.

Cu ce am greșit eu?

Nu sunt vreo strălucită și nici nu se bat companiile pe mine. Da, am greșit răspunzându-i în acest fel. Consider că puteam să mă rezum la un simplu,, Nu vin fiindcă nu ai  considerat că un interviu se stabilește de comun acord”. I-aș fi arătat astfel că nu îmi curg balele după compania ei și nu o mai iritam (atât de tare).

M-am enervat prea tare. Nu sunt amuzantă ( doar atunci când se râde de mine) și am simțit nevoia să îmi detaliez puțin background-ul. Nu era intenția mea să mă laud cu ce ocupată sunt, ci să atrag atenția că un om care muncește nu vine când pocnești din degete, că nu ești Papa de la Vatican. Partea cu HR-ul am inserat-o ca să înțeleagă (speram eu) că nu am fițe de Strehaia, ci că am observat și eu cum se face.

Urmări

Pe Linkedin au fost destui oameni cărora li s-a părut inutilă atitudinea mea și sunt sigură că sunt și alții care o consideră puerilă. Recitind, nu am cum să neg :))

Mi-a răspuns și era vizibil deranjată și nervoasă. Am șters mailul fiindcă mi-am dat seama că nu a înțeles ce voiam eu să spun (și din cauza mea). Mi-a scris bolduit câteva lucruri și a început prin a specifica că ea nu lucrează doar pe HR, ca alții, iar timpul ei e limitat. Păi draga mea, ține interviu cu ăia care își vor schimba progrmaul pentru tine, că tu pentru alții nu vrei să-l schimbi. Din start pornești cu un raport de superioritate.

Mi-a urlat cu un font mai mare că dacă am două job-uri nu înțelege de ce mai aplic activ și că fac asta doar ca să mă aflu în treabă.

Da și nu.

Da, am două joburi și aplic from time to time fiindcă MĂ PIȘ PE MINE DE FRICĂ ATUNCI CÂND TREBUIE SĂ VORBESC CU OAMENI NOI! ÎMI E FRICĂ UNEORI SĂ VORBESC ȘI CU PROPRII COLEGI/ PRIETENI. I AM FUCKING SHY! Am nevoie să ies din zona mea de confort și să mă provoc să fac și altceva. Am nevoie să mă stresez, să transpir, să îmi pregătesc un speech pe care să fiu în stare să îl susțin. Am nevoie să știu dacă pot mai mult. Îmi place ce fac, dar mi se pare ireal să stai ani de zile într-un loc și să nu mergi la un interviu (nu pentru a schimba job-ul) ci pentru a vedea care mai e șmenu. Aparent întrebarea cu unde te vezi peste 5 ani va dăinui mult timp, dar poate dai de exemplu de un interviu de grup și înveți chestii noi.

Plus că eu aplicasem pe 29 septembrie! De ce mă tragi la răspundere că am aplicat activ după o lună?

Concluzii

Dacă vrei să chemi pe cineva la interviu, amintește-ți că acesta se ține cu minim 2 oameni. Chit că e pe skype sau face2face. Trebuie să cădeți de comun acord asupra datei, locației și cum se va desfășura.

Cât despre mine și duduie, pot spune că toți acești nervi vărsați la ceas de seară au dus la cel mai bun final. Adicătelea nu ne-am mai văzut și nu și-a pierdut niciuna timpul cu interviul, căci clar nu eram pe aceeași lungime de undă.

 

Din HR este seria de articole în care vă povestesc peripețiile de la interviuri, ce bazaconii găsesc prin CV-uri, vă învăț că oricine își poate face unul beton și niciodată nu merge scuza ,,nu am ce să scriu” 😀

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*