Cele mai proaste filme pe care le-am văzut

Scriam la începutul anului despre câteva filme pe care nu are rost să le urmărești. Cu toate astea, nu sunt chiar cele mai proaste pe care le-am văzut. Așa că astăzi vă povestesc despre cele mai proaste filme pe care le-am văzut în 23 de ani de existență, ceea ce înseamnă că am destul timp să mai văd multe astfel de filme din păcate.

Elle

Sinceră să fiu, scriu acest articol doar ca să îmi pot exprima ura față de acest film. Este un film franțuzesc și asta spune deja destule despre el. Poate nu înțeleg eu viziunea lor, dar acesta este cel mai prost film pe care l-am văzut vreodată. Prefer să mă uit cum Guță își mai bate o nevastă și să plătesc să văd asta la Cinema VIP!

Este un thriller alambicat pentru adulți. Îi spun pentru adulți fiindcă ferească sfântul să fie copchilul prin sufragerie când dai pe HBO și e acest film. O avem pe tipa asta Michèle care e pe la vreo 40 de ani și iubitoare de sex. Nicio problemă, doar că este un personaj atât de ciudat și ia niște decizii demne de un film porno low budget.

Am să încerc să explic cât mai pe scurt. Michèle asta lucrează într-o firmă ceva cu jocuri video. Cineva face un mic spot în care ea este gâdilată de un personaj din joc și toată lumea se hlizește. Țineți minte acest incident.

Lângă ea locuiește un cuplu pe care îl tot invită la cine cu familia, doar că se dă la vecinul ei. Cineva îi intră în casă și vecinul băiat bun, o ajută, doar că fix el era infractorul. La un moment dat găsește urme de spermă pe lenjeria ei când ajunge acasă și îl mai și prinde pe nemernic la ea în casă. Ce credeți că se întâmplă? El încearcă să o violeze, îi dă una în cap și te aștepți ca lucrurile să devină awkward. Hell no!

După acest episod tipa merge de bună voie să facă sex de bună voie cu acest tip și de bună voie se închide cu el într-un beci și bam, o bate și o violează. S-ar putea să nu fi respectat eu cronologia exactă a evenimentelor, dar încep să cred că femeia are fetișuri cu viol.

Filmul este pur și simplu fucked up fiindcă la final face pe victima. Gurl, a încercat să te violeze o dată, de ce naiba te duci în beci cu el?!!! De ce?!!!

Revenind la incidentul cu jocul video. Îl pune pe un coleg să afle cine a făcut filmulețul cu pricina și se pare că fix investigatorul e vinovat. Doar că îl iartă după ce îi arată ce are mai de preț în pantaloni.

Ce mă sperie și mai tare este că are nota 7.2 pe IMDb.

All about Steve

Mai este cineva care nu a auzit de filmul acesta? Pentru a vă reîmprospăta memoria, acesta este filmul pentru care Sandra Bullock a primit zmeura de aur în 2010, același an în care a primit un glob de aur pentru rolul din The Blind Side.

Anyways, protagonista Mary este o tipă obsedată de integrame și părinții ei își fac griji că nu este încă măritată. Nu așa fac toți părinții? Ea își vede de viața ei simplă și de carieră, doar că într-o zi îl întâlnește pe Steve și o ia razna. Face o freaking integramă despre el (sau probabil era rebus, i am not that smart you know) și își pierde slujba. Steve este interpretat de Bradley Cooper așa că obsesia este de înțeles. Ce este de neînțeles e cum mama naiba ajung ăștia doi la o întâlnire aranjată de părinții lor? Vi-l puteți imagina pe Bradley Cooper singur și fără speranță încât să accepte așa ceva?

Filmul se transformă într-o călătorie inițiatică în care Mary năpustește asupra bietului Steve și își imaginează toată viața alături de el. Filmul e prost, prost rău.

All About Steve are 4.8 pe IMDb.

Trilogia Fifty Shades of Grey

Da, am văzut trilogia Fifty Shades of Grey în speranța că poate voi înțelege de ce adoră lumea acest film. Cuplul e plictisitor, nu se potrivesc, Anastasia e timida ahtiată după bani și Christian e pseudo-masochistul cu mommy issues.

Vreau să trecem direct la lucrurile serioase, adicătelea la sex. Băi nene, scena cu alea 5 palme pe fundul Anastasiei a fost atât de lame. Nu mă puteți convinge că un tip care are o cameră a plăcerilor, dă palme de parcă ar mângâia pisica vecinilor.

Nu am suportat niciodată această serie, iar după ce am văzut-o am urât-o și mai mult. Pentru mine nu este deloc credibil ca o tipă atât de liniștită precum Anastasia să se simtă atrasă de un tip precum Christian la doar 15 minute după ce l-a cunoscut. Consider că dă apă la moară celor care vor un bărbat bogat. Ce contează că nu îi oferă niciun fel de libertate, o plimbă cu elicopterul și ea acceptă orice îi spune nătărăul.

Finalul este deplorabil. Mă așteptam să văd o Anastasia transformată, care să rezoneze cu plăcerile carnale ale albiciosului. De fapt toată povestea devine o dramă exagerată cu final de telenovelă. Mă întreb cum le vor povesti odraslelor că s-au cunoscut și că înainte de contractul prenupțial au avut și unul legat de partidele de sex.

Fun fact, citisem că fanele erau oripilate de faptul că protagonista nu era epilată. În primul și primul rând, ăla era puf și a fost adăugat cu ajutorul efectelor speciale pentru a accentua ideea de neprihănită n shit. Mă întreb dacă fetele care au văzut toate filmele la cinema erau epilate perfect la fiecare film.

+Orice film horror low budget cu crocodili/ rechini/ caracatițe/ combinații între aceste animale