Ce-i de făcut când simți că nu mai poți

psihoterapie

M-am răzgândit de câteva ori înainte de a da publish. Mă tot gândeam că poate e prea personal ce urmează să vă spun, ori poate nu vă interesează. În același timp, mă gândesc la momentele în care căutam pe internet informații, sfaturi, ba chiar o cale de scăpare. Fix cum sunt acele memes de pe 9gag cu Am I the only one? 

Încă din copilărie am simțit că nu mă adaptez. Fiind înconjurată de extrovertiți, iar reținerea mea față de expunere fiind considerată un defect, m-am simțit și eu la rândul meu defectă.  Cine să îmi spună că astfel de lucruri sunt normale? Că e în regulă să fiu sensibilă, să îmi fac griji, sau să am emoții?

Când am ajuns la facultate am realizat că dacă nu sunt înconjurată de oameni cu care să mă simt confortabil mă închid în mine tot mai mult. Atunci a fost primul moment în care mi-am analizat modul de gândire, reacțiile și trăirile. Concluzia? Trebuie să apelez la un psiholog. Speriată, nedumerită și dornică de încurajare, am întrebat persoana care la acea vreme îmi era apropiată. Reacția a fost fix invers față de ce așteptam eu, așa că a picat psihoterapia.

Ca să înțelegeți oarecum de ce am decis să scriu despre asta, ei bine e fiindcă mi-aș fi dorit să fiu încurajată la acea vreme. La începutul acestui an stările despre care vorbeam, de inadaptare, din grădiniță/facultate s-au extins. S-au luat de mână cu starea de singurătate. Nu, nu spun că dacă nu sunteți într-o relație, fuga la psiholog. Dacă sunteți înconjurați de oameni dragi, dornici să vă asculte, să vă susțină, de o familie iubitoare, dar voi tot singuri vă simțiți…este poate un semn.

Nu mă mai simțeam bine la muncă, nu mai voiam să ies, nu doream să vorbesc cu nimeni și mă consideram un om rău, care nu merita ce i se oferea. Mă simțeam singură între prieteni. Mă simțeam nimeni într-o mare de cineva-uri. Mamă ce poetă sunt!

Cât despre timp, aveam o groază de timp liber cu care nu făceam nimic. Tocmai renunțasem la al doilea job și orarul meu se eliberase considerabil. În loc să mă bucur de acest lucru și să profit de oportunitățile din jur, eu nu făceam nimic. Știam că nu fructificam ce aveam, știam că mă supără acest lucru, dar nu schimbam nimic.

Norocul meu a fost că anul trecut mă invitase Toma Nicolau la o ședință de terapie individuală gratuită și apoi la una de cuplu. La niciuna nu am ajuns din pricina programului încărcat cu cele două joburi. Însă când m-am simțit epuizată de gândul că nu fac nimic cu viața mea și că nu merită să mai fac ceva cu ea, am știut la cine să apelez. Clinica se numește Oana Nicolau, am completat formularul online și la scurt timp am fost sunată pentru a stabili programarea și să mi se aloce un psiholog.

Odată pășind în clinică o să ai impresia că trăiești pe viu un film vechi. Toată mobila este vintage, inclusiv cutiile în care se pun șervețele. Pe fiecare masă vei găsi bomboane pe care să le poți devora căci te vor prăpădii emoțiile și vei avea nevoie de energie. Pe hol, unde așteptam cumințică să vină rândul meu, am văzut tot felul de oameni. De la copii, la adolescenți și cupluri. Chiar dacă la primele ședințe îmi simțeam inima în gât și tremuram, faptul că am văzut mereu oameni noi mă făcea să îmi dau seama că nu sunt singura cu probleme/ îndoieli.

Prima ședință s-a desfășurat cu mine plângând după fiecare cuvânt pronunțat. La ultima ședință în schimb râdeam cu gura până la urechi și abia așteptam să ne povestim una alteia ce mai făcusem. Ideea este că psihologul îți devine un prieten, un confident, care nu te judecă și te ghidează. Psihologul nu o să te sune să îți reproșeze că nu ați ieșit la bere, dar nici nu o să îți spună ce să faci cu viața ta. Ședințele de terapie sunt menite să te facă pe tine să conștientizezi ce e bine să alegi.

După trei luni de terapie pot spune că mă simt mult mai bine. Ce-i drept am scos din viața mea oameni lângă care nu mă mai simțeam fericită și am lucrat la încrederea de sine. De aceea am și făcut terapie atât de puțin. Nu eram depresivă, nu era nimic de speriat, doar că încrederea în mine era la pământ. Acum sunt un pacient liber să pună în practică ce a învățat și sper că dacă ai avut răbdare să citești ce am aberat eu, am reușit măcar să te încurajez să faci acest pas. Asta în cazul în care simți nevoia.

Dacă și tu ai momente când te simți dărâmat și fără scăpare, te rog nu te băga sub plapumă să plângi în fiecare seară. Vorbește cu prietena cea mai bună. Cu psihologul școlii, ori cere trimitere de la medicul de familie. Poate ai în cercul tău de cunoștințe oameni care merg la psiholog și te pot ajuta. Așa cum ai grijă de dinții tăi și mergi periodic la o consultație, ori îți faci analizele de sânge, trebuie să ai grijă și de mintea și sufletul tău.

 

P.S. Tot la Clinica Oana Nicolau am găsit două cărți care au intrat direct în lista cărților favorite citite în 2018.