Am plecat de la #BLPXVI cu premiul I

Bloggers Lan Party a ajuns la ediția cu numărul 16. Eu am participat prima oară la a doișpea ediție și asta se întâmpla în noiembrie anul trecut. Între timp BLP s-a extins. Am fost la Comic Con, la Cluj în cadrul festivalului Untold, iar sâmbăta s-a organizat la Berăria H.

Nu trebuie neapărat să-ți pierzi nopțile cu Fifa sau Hearthstone ca să participi. Tocmai de aceea se aduc boargames precum Catan și Activity. Am jucat pentru prima oară Catan și mi-a plăcut la nebunie, dar este adevărat ce se spune despre acest joc: Distruge prietenii! Nu m-ați lăsat să iau argilă!!!! Activity în schimb este probabil jocul meu favorit și singurul la care mă pricep cât de cât.

Mai multe poze de la BLP pe pagina oficială.

Am mai jucat Spaceteam, un joc pe care l-am descoperit la ediția XIV de BLP și l-am îndrăgit atât de tare încât l-am decărcat pe telefon. Surprize – Surpize, echipa formată din subsemnata, Găbița, Gino și Răzvan a ieșit pe primul loc! Pentru prima oară de când particip la BLP am am câștigat. Mami, tati, știu că nu am mai adus de mult acasă premiul I cu coroniță, dar mă revanșez cu premiul I de la BLP. Thankies Bitdefender! 

Care e faza cu Spaceteam?

Este un joc pe telefon care se joacă pe echipe. Aveți o navă care circulă prin spațiu și trebuie să o feriți de pericole. La fiecare nivel apar comenzi noi și trebuie să comunicați urlați la coechipieri. Comenzile care îți apar ție nu se vor potrivi întotdeauna cu butoanele de pe ecran. Pot apărea asteroizi sau wormholes. Acele atenționări vor apărea la un singur coechipier, iar el trebuie să vi le comunice imediat ca să nu se distrugă nava. Când vin asteroizii trebuie să SHAKE SHAKE SHAKE și când apare un wormhole trebuie să întoarceți telefonul. Ultima parte e cea mai enervantă căci deseori telefoanele intră pe cameră când le întoarceți :)) Jocul este free și îl găsiți aici.

Seara, adică fix când ne-am strâns vreo 15 să jucăm Activity cel porcos again, au zumzăit toate boxele. Cum să mai jucăm? Cineva a venit cu ideea să mergem la scenă. Nu știu de ce am și făcut-o. O altă idee creață a fost să ducem tigaia la scenă. Da, am avut o tigaie cu care trebuia să facem poze cât mai creative. Am înțeles că în PUBG îți poți lovi adversarii cu o tigaie și de aici a pornit ideea. Concursul a fost câștigat de Alex de la The Unlike Show (unde nu strică să dai un subscribe). Noi nu ne-am înscris cu poza noastră fiindcă aveam fețele pe care le vedeți în stânga.În lumină bună și cu o mână mai lungă, jur că aratăm ceva mai bine! Planul nostru era ca în pozăsă intrăm noi, tigaia și scena pe care cânta Ducu Berți. După cum puteți observa…mission failed.

Btw, țineți minte articolul CTC vs CSD în care vă spuneam ce poze blană face Mihnea? Acum am și eu poze făcute de el <3 Și mi-am permis să îi aduag uneia ceva. Ziceți voi că nu arăt de parcă mă pregătesc să joc în noul film din seria SAW?

P.S. Cămașa de forță e din RESERVED.

*Edițiile anterioare la care am participat:

BLPXV

BLPXIV

BLPXIII

BLPXII